CFR Cluj - FC Braşov, scor 2-1 în Liga I

Formaţia CFR Cluj s-a impus, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), în faţa echipei FC Braşov, aflată la prima înfrângere în acest sezon, într-o partidă contând pentru etapa a VII-a a Ligii I.

41 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj - FC Braşov, scor 2-1 în Liga I

CFR Cluj - FC Braşov, scor 2-1 în Liga I (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Golurile au fost marcate de Dubarbier '22, Cadu '29, pentru CFR Cluj, respectiv Alcantara '27 (autogol), pentru FC Braşov.

Min. 5: Zaharia a fost lansat în flancul drept, dar şutul acestuia la colşul lung a trecut alături de poarta lui Nuno Claro.

Min. 9: Voicu a primit un balon în interiorul careului şi a reluat puternic, dar Nuno Claro a intervenit decisiv;

Min. 11: Ilyes a şutat puţin peste transversala echipei clujene de la aproximativ 17 metri.

1-0: Deac a pătruns în careu, după o pasă primită de la Traore, şi l-a învins pe Dani Coman cu un şut pe jos, la colţul lung, de la aproximativ 7 metri.

1-1: Rui Duarte a centrat de pe partea dreaptă şi Hugo Alcantara a deviat în proprie poartă.

2-1: Deac a centrat până la Ricardo Cadu şi fundaşul portughez a reluat cu capul în colţul din stânga al porţii lui Coman.

Min. 61: Cătălin Munteanu a executat foarte bine o lovitură liberă, respinsă în lateral de Nuno Claro.

Min. 72: Zaharia a pasat până la Sburlea, care a scăpat singur cu Nuno Claro, însă portarul formaţiei clujene a avut o nouă intervenţie decisivă.

CFR Cluj: 1. Claro - 2. Tony, 20. Cadu, 15. Alcantara, 4. Panin - 6. G. Mureşan - 77. Deac (29. Didy '71), 19. Culio, 7. Dubarbier (23. Mara '61) - 99. Nei, 9. L. Traore (31. Dani '62). Antrenor: Antonio Conceicao.

FC Brasov: 1. D. Coman - 2. Rui Duarte, 4. Abrudan, 55. N. Diogo, 3. Ezequias - 20. I. Voicu (18. M. Cristescu '78), 10. Ilyes, 8. N. Grigore, 7. C. Munteanu - 9. Hadnagy (21. Sburlea '67), 11. Zaharia (28. Al. Piţurcă '78). Antrenor: Viorel Moldovan.

Cartonaşe galbene: Deac '33, Cadu '42, Nei '51 / Rui Duarte '32, Hadnagy '35, Diogo '70, N. Grigore '75, Ilyes '78, Cristescu '87

Arbitri: Augustus Constantin - Adrian Vidan, George Radu - Teodora Albon.

Observatori: Dan Petrescu, Ion Turculeanu.

La partidă au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.

Conceicao: Echipa a făcut un meci foarte bun

Antrenorul Antonio Conceicao a declarat că formaţia sa, CFR Cluj, a făcut un meci foarte bun cu FC Braşov, la doar trei zile după partida cu FC Copenhaga, din Liga Europa.

"S-a văzut azi de ce Braşovul e liderul campionatului. La trei zile după meciul cu Copenhaga, echipa mea a făcut un meci foarte bun. În repriza a doua am avut mai multe situaţii de 3-2 şi 3-1 pe care nu am ştiut să le fructificăm. Am avut o mare problemă şi cu lipsa lui Peralta, cu care am convenit de comun acord să nu joace din cauza unor probleme musculare" a declarat Conceicao.

"În aceste condiţii, am trecut la planul B şi am folosit un sistem cu doi atacanţi. Repriza a doua nu ne-am retras, am introdus un mijlocaş defensiv doar pentu a echilibra jocul la mijlocul terenului. Să nu uităm că azi s-a întâlnit o echipă care a avut la dispoziţie o săptămână să pregătească partida şi o echipă care a jucat la trei zile după un meci important", a mai spus Conceicao.

Moldovan: Un egal era mai just

"S-a jucat extraordinar, meritam mai mult, un egal era just. Vreau să-i felicit pe băieţi pentru atitudine, am avut multe situaţii de a marca, poate chiar vreo trei-patru, în primlele 20 de minute, dar n-am ştiut să facem diferenţa. Se poate spune că CFR a fost o echipă mai pragmatică, care dispune de cel mai valoros lot din România", a spus Moldovan.

Viorel Moldovan a precizat că jucătorii au ştiut să-l suplinească pe fotbalistul Mihai Roman, indisponibil în urma unei accidentări. "Cred că putem ţine acest ritm până la final, sper doar să nu am problemele cu accidentările. Am o echipă de luptători, exact aşa cum îmi place mie. Roman e o pierdere pentru noi, dar, azi, băieţii au reuşit să-l suplinească cu brio. Nu sunt supărat pe atacanţii care au ratat, lăsăm golurile pentru partidele viitoare", a menţionat tehnicianul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici