Comisia de disciplină a dublat suspendarea antrenorului Flavius Stoican

Comisia de disciplină a FRF a dublat suspendarea impusă antrenorului FC Dinamo, Flavius Stoican, în urma sesizării depuse de Comisia Centrală a Arbitrilor, tehnicianul neavând dreptul de a sta pe banca tehnică patru etape, primind totdată şi o penalitate sportivă de 11.500 de lei.

166 afişări
Imaginea articolului Comisia de disciplină a dublat suspendarea antrenorului Flavius Stoican

Comisia de disciplină a dublat suspendarea antrenorului Flavius Stoican (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

La şedinţa anterioară a Comisiei de disciplină a FRF, Stoican fusese suspendat două etape şi primise o penalitate sportivă de 4500 de lei, pentru că la finalul partidei cu Concordia Chiajna a criticat prestaţia arbitrului Istvan Kovacs.

"În temeiul art. 52 al. 2 lit. a din RD se sancţionează antrenorul Flavius Stoican de la Dinamo Bucuresti cu măsura suspendării pentru 4 (patru) jocuri şi penalitate sportivă de 11.500 lei. Având în vedere că în dosarul nr. 122/CD/2014 antrenorul Flavius Stoican a fost sancţionat în baza art. 65 lit. a din RD cu suspendare pentru 2 (două) etape şi penalitate sportivă de 4500 lei, comisia urmează a face aplicarea art. 45 al. 1 din RD în sensul că se va aplica sancţiunea prevăzută pentru abaterea cea mai gravă, respectiv 4 (patru) jocuri şi penalitate sportivă de 11.500 lei", se arată în soluţia Comisiei de disciplină, postată pe site-ul oficial al FRF.

Comisia de disciplină a decis de asemenea suspendarea antrenorul Concordia Chiajna, Marius Şumudică, tot cu patru etape şi sancţionarea cu penalitate sportivă de 11.500 de lei.

Echipa Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, la 22 august, în deplasare, în compania formaţiei Concordia Chiajna, în etapa a V-a a Ligii I. În minutele de prelungiri, arbitrul Istvan Kovacs a întrerupt meciul pentru aproximativ două minute, el cerând observatorului Eduard Alexandru să noteze faptul că fanii au scandat injurii şi lozinci xenofobe la adresa sa. Kovacs a chemat căpitanii să le transmită fanilor că dacă nu încetează cu scandările opreşte meciul. De asemenea, Kovacs l-a trimis în tribune pe antrenorul dinamovist Flavius Stoican, care a acceptat să plece abia după discuţii îndelungi cu arbitrul şi observatorul. Kovacs a reluat meciul şi a arătat trei minute de prelungire, însă apoi a fluierat finalul după un singur minut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici