Sportivul în vârstă de 20 de ani se află în această perioadă în Slovacia, la Samorin, unde se desfășoară Campionatele Europene de Natație U23, notează prosport.ro.
David Popovici are parte de un start de vis la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, de la Samorin. Sportivul român, în vârstă de 20 de ani, este în formă maximă și a reușit o nouă performanță uriașă: a câștigat medalia de aur la proba de 200 de metri liber, cea la care a cucerit și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Timpul obținut de David Popovici în Slovacia este unul extrem de bun: 1:43:64.
Anul trecut, la Paris, sportivul în vârstă de 20 de ani a câștigat aurul la proba de 200 de metri liber după ce a obținut un timp de 1:44:72, fiind la distanță de doar două sutimi de Matthew Richards și șapte sutimi de la Luke Hobson.
De data aceasta, la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, David Popovici a reușit să îi întreacă pe bulgarul Peter Mitsin, care a obținut un timp de 1:46:48, cucerind medalia de argint, și pe britanicul Charlie Hutchison, care a obținut un timp de 1:46:48, cucerind medalia de bronz.
De menționat este că o medalie la Campionatul European U23 era singura care îi lipsea sportivului român din palmares. David Popovici va mai participa la probele de 50, 100 și 200 m liber, precum și la ștafeta mixtă 4×100 m liber.