FC Vaslui a renunţat la Rivas şi Campano

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 28 iunie.)

5 afișări

FC Vaslui a renunţat la mijlocaşul Alejandro Campano şi fundaşul David Rivas, jucători aduşi în vara anului trecut de fostul antrenor spaniol Lopez Caro, după ce conducerea clubului nu a ajuns la o înţelegere cu impresarii acestora privind prelungirea contractelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Cei doi jucători au venit cu nişte impresari la Vaslui care au nişte feţe de vă cutremuraţi. Au emis nişte pretenţii financiare de era să se rupă scaunul cu mine la birou. I-au lăsat mască şi pe Adailton şi pe Wesley la ce sume au cerut. Evident, au încercat să profite de interdicţia noastră la transferuri. Dar, în ziua de azi, nu e prost cine cere, ci cel care dă. Nu am discutat cu ei decât cinci minute, iar acum insistă ei şi ne caută că au mai lăsat din preţ. Nu au dat un gol sau o pasă de gol într-un sezon întreg şi acum vor bani mulţi”, a declarat, marţi, finanţatorul formaţiei FC Vaslui, Adrian Porumboiu.

Alejandro Campano şi David Rivas au fost aduşi la FC Vaslui, în vara anului trecut, de fostul antrenor spaniol Lopez Caro, care şi-a reziliat contractul cu gruparea moldavă în octombrie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici