FCSB a câştigat sezonul regulat al Ligii 1, după remiza dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj

  • Universitatea Craiova şi CFR Cluj au încheiat la egalitate, 0-0,
  • A fost ultimul meci al sezonului regulat al Ligii 1.
  • În urma acestui rezultat, FCSB termină pe primul loc în sezonul regulat, urmată de CFR Cluj şi Universitatea Craiova.
690 afișări
Imaginea articolului FCSB a câştigat sezonul regulat al Ligii 1, după remiza dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj

FCSB a câştigat sezonul regulat al Ligii 1, după remiza dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj

Universitatea Craiova şi CFR Cluj remizat 0-0, în ultimul meci al sezonului regulat al Ligii 1.

Prima repriză a meciului a fost una deosebit de animată, cu nenumărate faze de poartă, soldate doar cu şuturi în bară şi cu un gol anulat, pe motiv de offside.

În partea secundă, ambele echipe au jucat ceva mai rezervat, cu un plus ofensiv de partea gazdelor, însă niciuna dintre cele două combatante nu a izbutit să marcheze.

Gazdele au solicitat control anti-doping la finele meciului, câte 3 jucători din fiecare echipă, urmând a fi testaţi.

Partida s-a încheiat 0-0, rezultatul favorizând FCSB, care a încheiat sezonul regulat pe prima poziţie a clasamentului Ligii 1, cu 65 de puncte. CFR Cluj termină pe 2, cu 64 de puncte şi Universitatea Craiova pe 3, cu 58 puncte.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici