Fostul campion mondial de Formula 1, Jack Brabham, a încetat din viaţă la 88 de ani

Fostul campion mondial australian la Formula 1, Jack Brabham, a încetat din viaţă la 88 de ani după o lungă boală, au anunţat familia fostului pilot şi federaţia locală de automobilism.

109 afişări
Imaginea articolului Fostul campion mondial de Formula 1, Jack Brabham, a încetat din viaţă la 88 de ani

Fostul campion mondial de Formula 1, Jack Brabham, a încetat din viaţă la 88 de ani

"Este o zi tristă pentru noi toţi. Tatăl meu a murit acasă, în această dimineaţă, la 88 de ani. El a avut o viaţă incredibilă, şi-a îndeplinit mai multe vise ca oricine", a declarat David Brabham, unul dintre cei trei fii ai lui Jack Brabham.

El a murit din cauza unei boli la ficat, a precizat un responsabil al AGPC (Australian Grand Prix Corporation).

Pilotul australian a câştigat titlul mondial de trei ori, în 1959 şi 1960 cu echipa Cooper şi în 1966 cu un monopost al propriei sale echipe.

În 1959, el a rămas fără carburant la Grand Prix-ul SUA, dar a reuşit să împingă monopostul său Cooper Climax până după linia de sosire şi astfel să ocupe locul 4, ce i-a permis să câştige titlul de campion mondial, o premieră pentru un australian.

"Monopostul meu nu mai avea carburant şi mai erau circa 800 de metri până la sosire. Nu puteam face nimic altceva decât să-l împing. Dacă m-ar fi ajutat cineva, aş fi fost descalificat. A fost o imensă bucurie să descopăr, când eram întins la pământ, epuizat, că am câştigat titlul. A fost fantastic", povestea Jack Brabham.

Şapte ani mai târziu, el a devenit primul pilot care câştigă un titlu mondial la monopostul propriei echipe Brabham BT19. El a câştigat şi titlul la constructori în acel an şi din nou anul următor.

În total, acest pilot legendar a participa la 126 Grand Prix-uri, în perioada 1955 - 1970, obţinând 14 victorii, 31 de poziţii pe podium şi 13 pole-position.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici