Gigel Bucur: A fost o zi neagră pentru fotbalul românesc

Atacantul formaţiei FC Timişoara, Gigel Bucur, a declarat, vineri, că ziua de 2 octombrie poate fi considerată o zi neagră pentru fotbalul românesc, având în vedere că nicio echipă din Liga I nu a reuşit să se califice în grupele Cupei UEFA.

8 afișări
Imaginea articolului Gigel Bucur: A fost o zi neagră pentru fotbalul românesc

Gigel Bucur: A fost o zi neagră pentru fotbalul românesc (Imagine: Mediafax Foto)

"A fost o zi neagră pentru fotbalul românesc, având în vedere că nicio echipă n-a reuşit să se califice şi-mi pare sincer rău pentru că nu au reuşit nici măcar echipele care aveau şanse mai mari la calificare. Noi am jucat destul de bine dar îmi pare rău că nu am reuşit mai mult. Calificarea s-a pierdut în tur. Îmi pare rău că nu am reuşit să marchez, scăpasem singur, am fost mai relaxaţi şi cred că şi asta a dus la ratarea mea dar o să trecem şi peste asta. Vin alte meciuri şi sper să-mi iau revanşa în următoarele meciuri. Când intri în teren nu e nicio presiune .A fost un meci ca oricare altul şi câteodată intră, câteodată nu. Îmi pare rău că nu am reuşit să marchez ieri", a spus Bucur.

Atacantul bănăţenilor se gândeşte deja la partida din etapa a X-a a Ligii I, când FC Timişoara va întâlni pe teren propriu formaţia Gloria Bistriţa. "Acum ne-a mai rămas doar campionatul şi Cupa României, sperăm să ne odihnim astea două zile pe care le avem la dispoziţie şi să facem un meci bun în campionat. Trebuie să mergem pe aceeaşi linie bună pe care am avut-o în etapele trecute. Suntem obosiţi acum, dar sunt 48 de ore la dispoziţie şi cu siguranţă, la ora meciului, o să fim proaspeţi, pregătiţi pentru încă o victorie în campionat. Ne dorim să jucam bine, să câştigăm şi să ne menţinem acolo în faţă în campionat pentru a ne îndeplini obiectivul impus de club. Nu ne va fi uşor, asta e clar. Bistriţa este o echipă bine aşezată în teren de domnul Sabău, un antrenor foarte bun. Trebuie să ne concentrăm la maxim şi trebuie să câştigăm acest meci", a afirmat atacantul în vârstă de 28 de ani.

Formaţia FC Timişoara va juca împotriva echipei Gloria Bistriţa în etapa a X-a a Ligii I, iar partida va avea loc pe stadionul Dan Păltişanu, duminică, de la ora 21.00.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici