Gimnasta Ana Bărbosu, o nouă performanță de top pentru Stanford, în campionatul universitar american

Publicat: 17 04. 2026, 10:34

Echipa Stanford, clasată pe locul 7 la nivel național, a încheiat competiția desfășurată la Dickies Arena cu un total de 196.9375 puncte, într-o sesiune câștigată de Florida (197.7875), urmată de LSU (197.4375) și Georgia (197.2625). Primele două echipe s-au calificat în finala NCAA.

Bărbosu, între cele mai bune la bârnă

Ana Bărbosu, aflată în primul său sezon universitar, a împărțit cea mai mare notă la bârnă din sesiune (9.950) cu americanca Konnor McClain. Evoluția sa a fost decisivă pentru Stanford, bârna fiind aparatul la care echipa a obținut cel mai bun punctaj (49.525).

Tot cu 9.950 a fost punctată și americanca Jordan Chiles, de la UCLA, în semifinala a doua. Cele două sportive sunt implicate într-o controversă legată de acordarea medaliei de bronz la sol la Jocurile Olimpice din 2024.

Ca urmare a acestor rezultate, Bărbosu și Jung-Ruivivar au fost incluse în prima echipă ideală a competiției la bârnă.

De asemenea, Bărbosu s-a clasat pe locul 8 la individual compus (39.3375), fiind inclusă în a doua echipă ideală a competiției.

În NCAA se punctează conform vechiului cod internațional.

Evoluția echipei Stanford pe aparate

Stanford a început concursul la sol (49.250), unde Roberts a fost cea mai bine notată (9.8875), urmată de Jung-Ruivivar (9.8625) și Bărbosu (9.850). La sărituri, echipa a întâmpinat dificultăți, obținând cel mai slab punctaj (48.875), ceea ce a făcut să coboare pe locul patru în clasament.

La paralele, Stanford și-a revenit (49.2875), cu o evoluție remarcabilă a lui Jung-Ruivivar (9.900), iar la bârnă a înregistrat cel mai bun scor al întregii sesiuni.

Sezon solid pentru Stanford

Sezonul 2026 a fost unul de referință pentru Stanford, care a câștigat titlul în conferința ACC cu un bilanț perfect (6-0) și a revenit în topul național, terminând sezonul regulat pe locul 7. Echipa a bifat și mai multe performanțe notabile, inclusiv trei note de 10.000 și peste 198.000 puncte într-un concurs — o premieră în deplasare pentru program.

LSU, Florida, Oklahoma și Minnesota au avansat în finala campionatului, programată sâmbătă.