Iacov: Dictatura lui Mircea Sandu la şefia FRF trebuie să se încheie

Candidatul la funcţia de preşedinte al FRF Constantin Iacov a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că actualului şef al federaţiei, Mircea Sandu, a instaurat o dictatură în fotbalul românesc, care trebuie să se încheie.

23 afișări
Imaginea articolului Iacov: Dictatura lui Mircea Sandu la şefia FRF trebuie să se încheie

Iacov: Dictatura lui Mircea Sandu la şefia FRF trebuie să se încheie (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafxa Foto)

"Situaţia din fotbalul românesc este gravă, acesta se află în colaps. Spun asta după trei săptămâni de mers prin ţară, de discuţii cu oameni de la Liga I până la Liga a IV-a. Oamenii au înţeles că este nevoie de o schimbare, au fost lucruri care m-au şocat când am mers prin ţară.

Sunt foarte multe cluburi care nu se vor prezenta în acest retur, pentru că nu au găsit suport din partea FRF. Din păcate, de 20 de ani Federaţia este condusă de Mircea Sandu. Am mai avut un dictator, pe Nicolae Ceauşescu, care a plecat tot în jurul datei de 25 cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central. Îmi pare rău că fac o astfel de comparaţie, dar ăsta este adevărul. FRF lucrează ca pe vremea lui Ceauşescu. Ne-am săturat de minciunile lui Mircea Sandu cum că aduce investitori americani, că va construi stadioane", a spus Iacov.

Constantin Iacov îl acuză pe Mircea Sandu că foloseşte fondurile FRF în interes personal şi admite că acualul conducător a făcut şi lucruri bune, puţine însă. "Mircea Sandu a folosit în interes personal resursele Federaţiei. Au existat şi lucruri bune făcute de Mircea Sandu şi echipa lui, dar puse în balanţă cu cele rele, sunt foarte puţine. Avem două variante: putem să mergem în continuare în dictatură sau putem merge cu un sistem democratic. Federaţia lui Mircea Sandu scoate 7,5 milioane de euro din vistierie pentru propriul interes. Salariile şi contribuţiile sunt de 2,3 milioane de euro - aceştia sunt bani care se duc către obligaţiile lui Mircea Sandu. Cheltuielile curente sunt de 5,4 milioane de euro, iar pentru activitatea echipei naţionale au fost alocate două milioane de euro, în condiţiile în care meciurile din ţară sunt organizate de autorităţile locale. Nu există un om mai competent ca Mircea Sandu care să poată scoate 8 milioane de euro din bugetul federaţiei pentru interesul personal. De pomană îl avem pe Mircea Sandu la UEFA sau FIFA dacă fotbalul din Liga a III-a sau a II-a se închide. Mircea Sandu nu aduce bani personali la FRF, ci ia", a explicat Iacov.

Constantin Iacov consideră că în acest moment are asigurate aproximativ 130 de voturi. "Eu nu vorbesc despre şanse, ci despre realitate. Eu am undeva între 120 şi 130 de voturi, iar Mircea Sandu între 130 şi 140", a adăugat Iacov.

Referitor la ce întrebare i-ar adresa lui Mircea Sandu dacă s-ar afla faţă în faţă cu el, Iacov a spus că aceasta ar fi următoarea: "Domnule Mircea Sandu, de ce aţi distrus fotbalul românesc?".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici