Ionuţ Rada: Vreau să joc la Betis Sevilla

Fundaşul stelist Ionuţ Rada a declarat că şi-ar dori să joace la Betis Sevilla, grupare care este interesată de achiziţionarea sa, deoarece ar reprezenta un pas înainte în cariera sa, informează cotidianul ABC Sevilla.

2 afișări
Imaginea articolului Ionuţ Rada: Vreau să joc la Betis Sevilla

Ionuţ Rada: Vreau să joc la Betis Sevilla

"Sunt dispus să mă transfer la Betis. Oficial, nu mi s-a spus nimic, aşa că prefer să nu-mi fac iluzii. Nu depinde de mine, de aceea sunt în aşteptare. Singur lucru pe care pot să-l spun este că vreau să joc la Betis, nu am nicio îndoială în acest sens, aceasta fiind o mare şansă pentru mine. Ştiu că Betis a remizat cu Huelva în ultimul meci şi că este într-o situaţie complicată. Zapata, portarul nostru, m-a învăţat câte ceva în spaniolă. Urmăresc de mulţi ani Primera Division, iar de Betis ştiu că acum nişte ani a jucat acolo românul Filipescu. În urmă cu câteva luni am jucat la Sevilla cu Steaua. Am pierdut cu 1-2 cu FC Sevilla", a spus Rada.

Managerul sportiv Adrian Ilie a declarat pentru Onda Cero că Rada îndeplineşte toate condiţiile pentru a juca în Spania. "Prin intermediul unui impresar, am aflat că Betis este interesată de jucător", a spus Ilie.

Gruparea spaniolă Betis Sevilla s-a interesat de situaţia fundaşului stelist Ionuţ Rada, aflat aproape de un transfer la clubul andaluz, în timpul stagiului de pregătire pe care FC Steaua l-a efectuat la Oliva Nova, în perioada 9-19 ianuarie, informează cotidianul As. Conform sursei citate, impresarul Jorge Vazquez, un apropiat al grupării spaniole, l-a urmărit pe Rada în cantonamentul de la Oliva, interesându-se de situaţia contractuală a acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici