Italiencele Errani și Paolini, primele semifinaliste în proba de dublu feminin la Roland Garros

Publicat: 03 06. 2025, 14:17
Sara Errani (ITA) and Jasmine Paolini (ITA) in action against Coco Gauff (USA) and Alex Eala (PHL) during their match at the Italian Open tennis tournament at Foro Italico sports complex, in Rome, Italy, 14 May 2025. The Italian Open tennis tournament is held between 07 and 18 May 2025. ANSA/Domenico Cippitelli

Jucătoarele italiene de tenis Sara Errani și Jasmine Paolini continuă forma extraordinară din acest an, înregistrând marți a noua victorie consecutivă și obținând calificarea în semifinalele probei de dublu la turneul de Grand Slam de la Roland Garros.

Italiencele, cap de serie nr. 2, le-au învins în sferturi pe Veronika Kudermetova (Rusia) și Elise Mertens (Belgia), cap de serie nr. 6, scor 6-2, 6-3, în doar 68 de minute.

În semifinale, campioanele olimpice vor înfrunta câștigătoarele duelului dintre Olga Danilovic / Anastasia Potapova și Mirra Andreeva / Diana Shnaider (cap de serie nr. 4).

Până acum, la această ediție a turneului parizian, Errani și Paolini nu au pierdut niciun set.

Sara și Jasmine au deja două titluri în 2025 (Doha și Roma) și sunt pe locul 4 în clasamentul pentru Turneul Campioanelor.

În 2024, au jucat finala Roland Garros (pierzând în fața perechii Gauff/Siniakova) și au cucerit aurul olimpic chiar pe zgura de la Paris.

Pentru Errani, aceasta este a cincea semifinală la dublu la Roland Garros, turneu unde a câștigat în 2012 și a fost finalistă în 2013 și 2014 (alături de Roberta Vinci).