Prima pagină » Sport » Marius Lăcătuș, cetățean de onoare al Brașovului

Marius Lăcătuș, cetățean de onoare al Brașovului

Fosta glorie a fotbalului românesc, Marius Lăcătuș, este, de miercuri, cetățean de onoare al Brașovului, titlul fiindu-i acordat de primarul George Scripcaru.
Marius Lăcătuș, cetățean de onoare al Brașovului
Laura Buciu
30 iul. 2025, 15:30, Sport

Unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai României, brașoveanul Marius Lăcătuș, a primit din partea primarului George Scripcaru titlul de Cetățean de onoare al orașului. Este cea mai înaltă distincție a comunității brașovene, aprobată de Consiliul Local în luna aprilie, acordată în semn de respect și recunoștință pentru performanțele sportive ale lui Marius Lăcătuș, care au făcut cinste țării și orașului natal.

„Este o onoare să fiu să fiu primarul care a propus și, acum, înmânează diploma de Cetățean de onoare lui Marius Lăcătuș. Este un moment foarte important pentru comunitatea brașoveană, dar și pentru mine personal. Este un moment emoționant pentru toți, pentru că acest titlu se raportează la un simbol al Brașovului. Noi trebuie să ne apreciem oamenii, brașovenii care au făcut în anumite domenii performanță și au reprezentat Brașovul cu cinste acolo unde au activat de-a lungul vieții lor. Mă bucur că toți consilierii au fost de acord cu acest proiect de hotărâre. Le mulțumesc, pentru că, practic, consilierii reprezintă și voința cetățenilor și, de fapt, cetățenii municipiului Brașov i-au acordat acest titlu de «Cetățean de onoare al Municipiului Brașov» lui Marius Lăcătuș”, a declarat primarul George Scripcaru.

Marius Lăcătuș a început fotbalul de performanță la FCM Brașov, iar recunoașterea națională și internațională a avut-o ca fotbalist al clubului Steaua București și la echipa națională. Este câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, câștigător al 10 titluri naționale și titular de necontestat al echipei naționale, devenind astfel unul dintre cei mai cunoscuți sportivi brașoveni.

„Este încă un titlu care este la fel de important ca și celelalte zece pe care le-am câștigat ca jucător, ca fotbalist. Și faptul că vine din partea municipalității brașovene este cu atât mai important pentru mine. Este un motiv de bucurie, de mândrie că după atâția ani, am ajuns să devin cetățean de onoare al Brașovului și le mulțumesc încă o dată, pe această cale, tuturor celor care s-au implicat, bineînțeles, și domnului primar”, a precizat Marius Lăcătuș.

Totodată, el a rememorat și cel mai important și drag moment care îl leagă de fotbalul brașovean

„În mod cert este momentul când am debutat, a fost la meciul cu CS Târgoviște de acasă. Începuse campionatul, returul campionatului 1981-1982 și sigur că voi rămâne recunoscător tot timpul celor care mi-au fost colegi în acea perioadă, pentru că m-au ajutat să ajung unde am ajuns. Le mulțumesc antrenorilor pe care i-am avut la Centrul de Copii și juniori pentru că m-au sprijinit și am ajuns în situația în care să debutez la FC Brașov și le mulțumesc, bineînțeles, și antrenorilor pe care i-am avut la echipa de seniori: nea Niki Pescaru, Ștefan Coidum, Ion Alecu, oameni care au avut încredere în mine și am ajuns să joc titular în Liga I la 17 ani și jumătate”, a povestit Marius Lăcătuș.

Înainte de ceremonia oficială, primarul George Scripcaru și Marius Lăcătuș au avut o întâlnire în care au discutat inclusiv despre viitorul fotbalului brașovean.

„Îmi doresc ca și echipa de fotbal să ajungă în cel mai scurt timp la nivelul celorlalte sporturi din Brașov care pun probleme marilor cluburi din țară. Și mă refer aici la handbal, la volei, la baschet, la hochei. Sper ca într-o perioadă destul de scurtă fotbalul să ajungă acolo unde îi este locul. Brașovul are nevoie de fotbal, fotbalul are nevoie de Brașov și cred că suporterii își doresc să aibă o echipă cât se poate de repede, o echipă care să îi reprezinte la nivelul cel mai înalt”, a precizat Marius Lăcătuș.

Primarul i-a prezentat parcursul pe care și-l propune municipalitatea pentru a ajunge din nou în elita fotbalului brașovean, un parcurs care se bazează pe construcția unei echipe de seniori, care va parcurge toate etapele necesare pentru a ajunge să promoveze în Liga Națională și care va avea ca bază echipele de juniori de la Corona Brașov.

„Sunt convins că vom avea un parcurs pe ce înseamnă fotbal în următoarea perioadă, pentru că acest proiect face parte din ceea ce am stabilit ca și componentă sportivă la Brașov și mergem cu un proiect sănătos, pe care să îl construim cu migală și cu încredere și sunt convins că în următorii ani vom fi acolo unde trebuie”, a spus primarul George Scripcaru.

Marius Mihai Lăcătuș s-a născut la 5 aprilie 1964 la Brașov și este un fost jucător de fotbal al Naționalei României și la mai multe cluburi de fotbal din România și din străinătate. El a debutat la numai 17 ani în prima divizie, în 28 februarie 1982, într-un meci FCM Brașov – CS Târgoviște 3-0. Anul 1983 a fost cel în care cel supranumit „Fiara” a pășit pentru prima oară în Ghencea, la clubul Steaua, acolo unde a cunoscut cele mai mari satisfacții din carieră. A câștigat de 10 ori campionatul național cu Steaua, 7 Cupe ale României, o Cupă a Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987), fiind singurul jucător român cu o asemenea performanță.

Cel mai important gol din întreaga sa carieră de jucător rămâne cel marcat în poarta catalanilor de la FC Barcelona, pe 7 mai 1986, când Steaua obținea cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni.

Între anii 1990 și 1993 a plecat în străinătate, evoluând în Italia, la AC Fiorentina, apoi în Spania, la Real Oviedo. După câțiva ani a revenit la Steaua, încheindu-și activitatea de fotbalist la FC Național București, în 2000. A rămas un simbol al Stelei, fiind personajul cel mai iubit de suporterii acestei echipe. A marcat peste 100 de goluri pentru Steaua București.

414 meciuri din Divizia A

De-a lungul timpului, a evoluat în 414 meciuri din Divizia A și a marcat 103 goluri, în timp ce în Cupele Europene a jucat cu Steaua în 72 de meciuri și a înscris de 17 ori. La nivelul echipei naționale, a evoluat în 84 de partide (13 goluri) și a participat la Campionatele Mondiale din 1990 și 1998, precum și la Euro 1996.

După încheierea carierei de jucător, Marius Lăcătuș a început cariera de antrenor la FC Național, unde a fost antrenor-jucător, după care a fost secundul lui Mihai Stoichiță la echipa națională de fotbal a statului Panama. După întoarcerea în România, a ocupat funcția de antrenor principal la FC Brașov, Oțelul Galați, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Inter Gaz București și UTA Arad. Din 28 octombrie 2007 până în iunie 2009 a pregătit în două rânduri Steaua București, cu o întrerupere de câteva luni, în toamna anului 2008. A preluat FC Vaslui, cu care a încheiat sezonul 2009-2010 al Ligii I pe poziția a treia. În anul 2010 a devenit antrenor la Steaua, însă pe 7 martie a demisionat după o înfrângere cu 0-3 acasă, în fața echipei FC Brașov.

Între anii 2002-2018, domnul Marius Lăcătuș a fost manager la diverse cluburi de fotbal din România, printre care se numără Steaua București, FC Brașov, FC Vaslui, etc.