Mark Cavendish, exclus dintr-o competiţie în Olanda

Ciclistul britanic al echipei Omega, Mark Cavendish, a fost exclus de la Criteriul Boxmeer, cursă ce va avea loc în Olanda, au anunţat, joi, organizatorii întrecerii, citaţi de AFP.

127 afișări
Imaginea articolului Mark Cavendish, exclus dintr-o competiţie în Olanda

Mark Cavendish (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această decizie vine în urma incidentului pe care britanicul l-a avut, marţi, cu rutierul olandez al formaţiei Argos, Tom Veelers, la finalul etapei a X-a din Turul Franţei.

Cavendish a fost acuzat pe reţelele sociale că este responsabil de căderea lui Tom Veelers, dar oficialii Turului Franţei, care au studiat imaginile, au decis că britanicul nu a comis nicio greşeală.

Comitetul de Organizare al Criteriului Boxmeer, cursă care va avea loc la 22 iulie, a doua zi după încheierea Turului Franţei, a fost indigant de această decizie. "Am văzut imagineile de la acel sprint şi împreună cu cei din Comitetul de Organizare am decis să-l retragem pe Cavendish de pe lista participanţilor. Pentru noi a fost foarte clar că a fost vinovat de căderea lui Vellers", a declarat organizatorul întrecerii, Twan Poels.

Mark Cavendish a fost implicat într-un incident cu Tom Veelers la finalul etapei a X-a din Turul Franţei, în urma căruia rutierul olandez a căzut. Cavendish a fost fluierat, huiduit şi stropit cu urină, miercuri, în etapa a XI-a a Turului Franţei, un contratimp individual de 33 km până la Mont-Saint-Michel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici