Ofertă pentru Mititelu să accepte fuziunea Universităţilor: un milion de euro şi 20% din noul club

Adrian Andrici, unul dintre finanţatorii CS Universitatea Craiova, îi oferă lui Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea, suma de un milion de euro şi o cotă de 20 la sută din acţiunile unei viitoare grupări rezultate din fuziunea celor două cluburi.

273 afișări
Imaginea articolului Ofertă pentru Mititelu să accepte fuziunea Universităţilor: un milion de euro şi 20% din noul club

Adrian Mititelu (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

Andrici i-a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă lui Mititelu, în care face publică oferta pentru ca patronul FC Univeristatea să accepte fuzionarea celor două grupări, în scopul de "a pune punct războiului fratricid care a învrăjbit Craiova şi a îndepărtat mulţi suporteri de ambele echipe". Mititelu trebuie să dea un răspuns acestei oferte până la 1 decembrie.

"Vă oferim 20% din acţiunile clubului CS Universitatea Craiova - un procent egal cu al nostru, investitorii actuali. Restul de procente, 60%, vor fi listate la bursă în perioada imediat următoare. De asemenea, vă oferim suma de 1.000.000 de euro pentru a vă duce mai departe războaiele în care v-aţi angrenat şi pentru a oferi clubului liniştea de care are nevoie pentru a face performanţă, aşa cum cu toţii ne dorim. Ştiţi la fel de bine ca noi că actuala dumneavoastră firmă nu mai poate fi salvată de la faliment, având, conform datelor publice de pe site-ul Ministerului de Finanţe, datorii în valoare de 173.818.533 RON (aproximativ 40 milioane euro), sumă care nu poate fi recuperată prin niciun plan de reorganizare financiară. Iar falimentul va însemna automat o nouă dezafiliere a echipei. În aceste condiţii, oferta noastră ni se pare mai mult decât corectă. Aşteptăm o reacţie din partea dumneavoastră până cel târziu la data de 1 decembrie 2013", se arată în scrisoare.

Primăria Craiova a decis să susţină înfiinţarea unei echipe care să participe în Liga a II-a începând din acest sezon, după ce negocierile cu Adrian Mititelu, finanţatorul formaţiei FC Universitatea Craiova, au eşuat. Cele două cluburi evoluează în Seria a II-a şi se află în conflict, iar mai multe glorii ale "Craiovei Maxima" au anunţat că vor susţine echipa cunoscută ca fiind a primăriei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici