Oficial. Golgheterul Superligii din sezonul trecut, transferat în SUA
Cluburile CFR Cluj și D.C. United au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al atacantului Louis Munteanu la formația din Statele Unite ale Americii, a transmis luni clubul din Gruia.
Louis Munteanu a ajuns la CFR în vara anului 2024, echipă pentru care a avut 63 de apariții, a marcat 28 de goluri și a oferit 9 pase decisive.
La finalul sezonului trecut, Munteanu a câștigat titlul de golgheter al Superligii, cu 23 de reușite în campionat. De asemenea, el a avut un rol important la câștigarea Cupei României, competiție în care a înscris de două ori, unul dintre goluri fiind marcat chiar în finală.
„Îți mulțumim, Louis, pentru munca depusă la CFR Cluj și îți dorim mult succes în carieră”, a transmis CFR Cluj.