Sport

Interdicţia lui Paratici, directorul lui Tottenham, extinsă la nivel mondial de FIFA

FIFA a extins la nivel mondial interdicţiile impuse unor foşti şi actuali oficiali ai clubului Juventus, a anunţat miercuri forul de conducere al fotbalului, actualul director general al echipei Tottenham Hotspur, Fabio Paratici, fiind printre persoanele afectate de această măsură.

Portarul ucrainean Anton Therekhov operat de urgenţă de apendicită

Portarul ucrainean al echipei masculine de handbal CS Minaur Baia Mare a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă în noaptea de marţi spre miercuri, acesta urmând să lipsească de pe teren aproximativ 4 săptămâni.

Stéphanie Frappart va arbitra Finalissima feminină dintre Anglia şi Brazilia de săptămâna viitoare

Arbitrul Stéphanie Frappart, în vârstă de 39 de ani, a devenit prima femeie care a arbitrat Supercupa UEFA (2019), Liga Campionilor (2020) şi Cupa Mondială FIFA (2022), iar acum va oficia prima ediţie a Finalissima feminină, când campioana Europei va întâlni pe 6 aprilie Brazilia, pe Wembley.

Kremlinul consideră că regulile CIO privind participarea echivalează cu o discriminare

Kremlinul a declarat astăzi că criteriile anunţate de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), menite să permită sportivilor ruşi şi bieloruşi să participe la competiţiile internaţionale, conţin "elemente de tratament discriminatoriu", relatează Reuters.

Miami Open – Sorana Cîrstea se luptă miercuri pentru un loc în semifinale cu favorita numărul 2

Sorana Cîrstea şi Aryna Sabalenka, două dintre cele mai în vogă jucătoare din acest moment, se vor întâlni miercuri la Miami, nu mai devreme de ora 21.00, în timp ce Petra Kvitova o va înfrunta pe Ekaterina Alexandrova în celălalt sfert de finală.

Superliga: Programul etapei a patra play off şi play out

Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a patra din play-off şi play-out. Lupta la vârful clasamentului continuă pentru Farul Cosntanţa, care joacă în deplasare la FCSB, în timp ce CFR Cluj are o sarcină teoretic mai uşoară, cu Sepsi OSK pe teren propriu.

Alcaraz şi Rybakina rămân în cursă pentru „Sunshine Double” la Miami. Tsitsipas a fost eliminat

Alcaraz, numărul unu mondial, l-a învins pe Tommy Paul cu 6-4, 6-4 în turul al patrulea, în timp ce Rybakina şi-a trecut în palmares a 12-a victorie consecutivă, învingând-o cu 6-3, 6-0 pe Martina Trevisan şi ajungând în semifinale. Alcaraz şi-a etalat viteza şi reflexele făcând primul break al meciului pentru un avantaj de 3-2.Paul […]

Messi depăşeşte borna de 100 de goluri pentru Argentina

Lionel Messi a depăşit marţi pragul de 100 de goluri pentru campioana mondială Argentina, marcând un hat-trick în victoria cu 7-0 (5-0) în amicalul cu Curacao.

România învinge Belarus şi are maxim de puncte la debutul în preliminariile EURO 2024

Echipa naţională de fotbal a Românie a câştigat marţi seara cu 2-1 (2-0) meciul cu selecţionata Belarusului, jucat pe Arena Naţională, în al doilea meci al Grupei I, în preliminariile Campionatului European 2024. Cu victoria împotriva Andorrei, tricolorii au maxim de puncte din primele două meciuri.

CIO nu renunţă la planurile de a permite sportivilor ruşi să revină în competiţii

Thomas Bach, şeful Comitetului Internaţional Olimpic, a anunţat marţi că nu a renunţat planurile de a permite sportivilor ruşi şi belaruşi să revină în competiţiile oficiale în calitate de participanţi neutri.

Dieta de 6000 de calorii a lui Erling Haaland: fără zahăr, sare şi ulei, iar apa e filtrată

Secretul performanţelor extraordinare ale atacantului norvegian conţine şi o dietă strictă.

Brehme şi-a expus partenera goală: acum, toată lumea ştie cât de frumoasă este!

Fostul fundaş german, campion mondial în 1990, a trimis din neatenţie un videoclip în care partenera lui apare filmată topless.

Sorana Cîrstea continuă forma remarcabilă la Miami Open şi se califică în premieră în sferturi

Sorana Cîrstea a reuşit un nou rezultat remarcabil în acest sezon, izbutind luni seara să se califice pentru prima dată în carieră în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 Miami Open. Românca a eliminat-o în optimi pe sportiva cehă Marketa Vondrousova (103 WTA).

România U20 a pierdut cu 4-0 partida cu selecţionata similară a Norvegiei

România U20 a pierdut luni cu 4-0 partida disputată în deplasare cu selecţionata similară a Norvegiei.

Superstaruri ale atletismului mondial vin la Braşov Running Festival

Competiţia are loc în 9-10 septembrie 2023 şi va reuni atleţi din top 20 mondial în concursul profesioniştilor.

Miami Open: Alcaraz a eliminat un sârb, în drumul spre titlu

Carlos Alcaraz l-a învins duminică seara la Miami Open pe sârbul Duşan Lajovic cu 6-0 7-6 (5) pentru a-şi menţine şansele de a-şi apăra titlul la turneul din Florida.

Ronaldo ajunge la 122 goluri la naţionala Portugaliei, care conduce detaşat în grupa de calificare

Cristiano Ronaldo şi-a continuat forma foarte bună pentru Portugalia, marcând încă două goluri în victoria cu 6-0 a ţării sale în faţa Luxemburgului, duminică, într-un meci din preliminariile Euro 2024, oferindu-i acesteia a doua victorie în patru zile.

Tottenham a rămas fără antrenorul Conte. Anunţul oficial al clubului londonez

Italianul Antonio Conte a părăsit-o pe Tottenham de comun acord cu conducerea clubului londonez.

Încă o moarte misterioasă în Rusia: sportiv decedat la 30 de ani

Pavel Krotov era campionul Rusiei, câştigând două medalii la Campionatele Mondiale de Freestyle din 2021.

Protestatarii pro-Ucraina de la Lausanne cer CIO să interzică Rusia şi Belarus la Jocurile Olimpice din 2024

Un grup de manifestanţi pro-ucraineni au mărşăluit duminică spre sediul Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) din Lausanne, îndemnându-l să îşi reconsidere poziţia faţă de Rusia şi Belarus.

Sorana Cîrstea trece în optimile de finală de la Miami Open

Sorana Cîrstea demonstrează o formă deosebită, reuşind duminică să se califice în optimile de finală ale turneului Masters 1000 de la Miami Open, după ce a învins-o în minim de seturi pe sportiva cehă Karolina Muchova (55 WTA).

Bianca Andreescu o învinge pe Sofia Kenin şi e în turul 4 la Miami Open

Bianca Andreescu (31 WTA) va juca în turul patru la Miami Open 2023, după ce a învins o nouă adversară dificilă, pe americana Sofia Kenin (164 WTA), în şaisprezecimile de finală, cu 6-4, 6-4, într-o oră şi 34 de minute.

Rusia învinge Irakul în primul meci de fotbal pe teren propriu de la invazia din Ucraina

Atât UEFA, organismul european de fotbal, cât şi FIFA, forul de conducere al fotbalului mondial, au decis în februarie 2022 că toate echipele ruseşti – naţionale sau de club – vor fi suspendate de la participarea la competiţii în urma invaziei. Federaţia Rusă de Fotbal (RFU) a evocat posibilitatea de a trece de la UEFA […]

Retragerea Emmei Răducanu din Cupa Billie Jean King va afecta şansele de a participa la Jocurile Olimpice din 2024

Şansele Emmei Răducanu de a reprezenta echipa Marii Britanii la Jocurile Olimpice din 2024 par să scadă. Decizia lui Răducanu de a nu juca în următoarea partidă din Cupa Billie Jean King, care va avea loc la Coventry, este posibil să afecteze şansele ei de a merge la Paris în 2024.

Rapid Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin

Echipa de handbal feminin Rapid Bucureşti s-a calificat duminică în sferturile de finală ale Ligii Campionilor EHF 2023, după ce a reuşit să se impună în manşa secundă a dublei cu Krim Ljubljana, cu scorul de 30-24 (12-8).

CSM Bucureşti şi-a aflat adversara din sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Team Esbjerg a învins în optmilie de finală pe vicecampioana Franţei, cu 28-25 în deplasare şi cu 27-24 pe teren propriu. Esbjerg a fost învinsă în acest sezon de campioana României, Rapid, în faza grupelor. CSM Bucureşti şi Team Esbjerg au mai jucat în Liga Campionilor în sferturile de finală ale sezonului trecut, când danezele […]

Andorra – România 0-2. Tricolorii obţin prima victorie din preliminariile Euro 2024

Echipa naţională a României a câştigat sâmbătă seara partida de debut din preliminariile Campionatului European din 2024, învingând pe Estadi Nacional, din Andorra la Vella, reprezentativa statului Andora, cu scorul de 0-2.

Mexicul speră să găzduiască Jocurile Olimpice de vară în 2036 sau 2040

Mexicul şi-a declarat intenţia de a găzdui Jocurile Olimpice de vară în 2036 sau 2040 şi afirmă că dispune deja de cea mai mare parte a infrastructurii sportive necesare.

Ofertă pentru cumpărarea clubului Manchester United din partea unui şeic din Qatar

Proprietarii clubului de fotbal Manchester United au primit peste noapte o ofertă din partea şeicului Jassim din Qatar, ceea ce face ca bătălia pentru preluarea echipei din Premier League să se intensifice.

Baschet: Karel Guzman, Nikola Markovic şi Radovan Markovic au fost suspendaţi

Karel Guzman, Nikola Markovic şi Radovan Markovic au fost suspendaţi şi amendaţi după meciul CSM CSU Oradea şi U-BT Cluj-Napoca.

Naţionala de tineret a României, învinsă în Ghencea de Portugalia U21

Naţionala de fotbal masculin U21 a României a fost învinsă vineri, scor 0-2 (0-2), pe teren propriu, pe Stadionul Steaua, de reprezentativa similară a Portugaliei, în primul meci al sezonului, un amical de pregătire pentru participarea la Campionatul European 2023, ce are loc în România şi Georgia.

Belarus, adeversara României, ar putea fi exclusă de UEFA. Rezultatul de la Bucureşti ar putea să fie anulat

Belarusul, adversara României în preliminariile pentru Euro 2024, riscă să exclusă de UEFA la fel ca Rusia.

Japoneza Sakamoto şi-a apărat titlul mondial la proba de patinaj liber

Japoneza Kaori Sakamoto a cucerit două titluri mondiale consecutive în proba de patinaj liber, obţinând medalia de aur la individual feminin astăzi, în timp ce Madison Chock şi Evan Bates s-au impus în proba de dans ritmic la Campionatele Mondiale de patinaj artistic.

Stadionul Elland Road al lui Leeds United, închis din cauza unor ameninţări

Clubul britanic Leeds United din Premier League anunţă că birourile, stadionul şi magazinul echipei de fotbal sunt închise ca urmare a unei recomandări a Poliţiei. Decizia a fost luată în urma apariţiei unor ameninţări.

Surpriză: Bayern îl înlătură pe Nagelsmann, Tuchel vine în locul lui

Julian Nagelsman, 35 de ani, deşi a calificat echipa în sferturile de finală din Liga Campionilor, a fost demis, scrie Bild, după 1-2 cu Leverkusen în Bundesliga, rezultat care i-a aruncat pe bavarezi pe locul doi în clasament, determinându-l pe directorul sportiv Salihamidzic să declare că „această performanţă nu este demnă de o echipă ca a noastră”.

Portughezul Cristiano Ronaldo a doborât recordul de selecţii internaţionale masculine

Cristiano Ronaldo a devenit jucătorul cu cele mai multe selecţii din fotbalul masculin internaţional, după ce a jucat pentru a 197-a oară pentru Portugalia, joi, împotriva Liechtensteinului, în meciul de calificare la Euro 2024.

Irina Begu eliminată de la Miami Open, după ce a condus cu 1-0 la seturi împotriva lui Qinwen Zheng

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a părăsit joi seara turneul de tenis Masters 1000 de la Miami fiind învinsă în turul doi de jucătoarea chineză Qinwen Zheng (23 WTA).

UEFA se implică în scandalul privind plăţile efectuate de Barca către un fost arbitru

UEFA a deschis o investigaţie formală în cazul FC Barcelona pentru o potenţială încălcare a cadrului legal al forului fotbalistic european în ceea ce priveşte plăţile făcute de club către o companie deţinută de un înalt oficial de arbitraj, a anunţat joi UEFA.

Antreprenorul finlandez Thomas Zilliacus spune că a făcut o ofertă pentru Manchester United

Termenul de depunere al ofertelor pentru cumpărarea clubului Manchester United a fost prelungit, conform conducerii clubului. Afaceristul fiinlandez Thomas Zilliacus a anunţat joi că vrea şi el să cumpere jumătate din club, urmând ca cealaltă jumătate să fie achiziţionată de fani.

Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism a interzis sportivilor transsexuali să concureze la categoria feminină în cadrul evenimentelor internaţionale

Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism a interzis concerenţii transsexuali să concureze la categoria feminină în cadrul evenimentelor internaţionale.