Paul Constantin Pepene, locul 62 la 15 kilometri clasic, Dario Cologna - campion olimpic

Schiorul român Paul Constantin Pepene s-a clasat, vineri, pe locul 62 în proba de 15 kilometri clasic din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, concurs în care elveţianul Dario Cologna a obţinut titlul olimpic, informează site-ul oficial al competiţiei.

76 afișări
Imaginea articolului Paul Constantin Pepene, locul 62 la 15 kilometri clasic, Dario Cologna - campion olimpic

Paul Constantin Pepene (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Pepene a fost înregistrat cu timpul de 43 de minute, 39 de secunde şi 4 zecimi, având o întârziere de 5 minute, 9 secunde şi şapte zecimi faţă de noul campion olimpic.

Cologna, care a obţinut astfel al doilea titlu olimpic de la Soci, a fost cronometrat cu timpul de 38 de minute, 29 de secunde şi 7 zecimi. Pe locul doi s-a clasat suedezul Johan Olsson, care a avut o întârziere de 28,5 secunde (38 de minute, 58 de secunde şi 2 zecimi), în timp ce pe poziţia a treia s-a situat un alt suedez, Daniel Richardsson, care a ajuns la final cu 38 de secunde şi 8 zecimi faţă de Cologna (39 de minute, 8 secunde şi 5 zecimi). Finlandezul Iivo Niskanen a ratat medalia de bronz pentru numai două zecimi de secundă (39 de minute, 8 secunde şi 7 zecimi).

La startul competiţiei au fost 91 de sportivi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici