Ponta este la Târgu Secuiesc, unde fiul său participă la Campionatul Naţional de Karting

Premierul Victor Ponta se află, duminică, la Târgu Secuiesc, într-o vizită privată, asistând la ultima etapă a Campionatului Naţional de Karting, în care este înscris şi fiul său, Andrei.

212 afișări
Imaginea articolului Ponta este la Târgu Secuiesc, unde fiul său participă la Campionatul Naţional de Karting

Ponta este la Târgu Secuiesc, unde fiul său participă la Campionatul Naţional de Karting

Prefectul de Covasna, Dumitru Marinescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că premierul este în vizită privată în judeţ şi nu va avea întâlniri oficiale, urmând să plece imediat după încheierea curselor de la Târgu Secuiesc.

Fiul premierului, Andrei, care are 10 ani, este legitimat la echipa Real Racing, şi se afla pe locul patru în clasamentul naţional, la clasa Mini, înaintea etapei Campionatului Naţional de la Târgu Secuiesc, ultima din 2013. El este dublu campion naţional la clasa vârstei sale.

Victor Ponta este pasionat de cursele de raliu, iar în ultimii ani a participat, ca şi copilot, la diverse competiţii. Ultima dată, el a luat parte la Raliul Sibiului, în luna iulie, când a parcurs toate probele speciale prevăzute în program, fără însă a fi înscris oficial în cursă. El spunea că a avut emoţii pentru că de mai bine de un an nu a mai fost într-o maşină de raliuri, dar că nu s-a făcut de râs, avându-l lângă el pe Titi Aur, care i-a fost profesor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici