Rapid București învinge Poli Timișoara în prima etapă din grupele Cupei României

Publicat: 03 09. 2026, 22:33
Actualizat: 03 09. 2026, 22:34
Meciul de fotbal dintre SSU Politehnica Timisoara si Rapid Bucuresti, contand pentru Cupa Romaniei Betano, desfasurat pe Stadionul Municipal din Sibiu, joi, 3 septembrie 2026. SEBASTIAN TATARU / MEDIAFAX FOTO

După o primă jumătate fără goluri, Rapid a reușit să deschidă scorul în minutul 85. Kamara a înscris după o fază precedată de o lovitură de colț.

Trei minute mai târziu, Bubanja a majorat avantajul Rapidului cu o execuție spectaculoasă. Acesta a șutat imparabil de la aproximativ 25 de metri, stabilind scorul final, 2-0.

Rapid a dominat teritorial și la capitolul posesie. Poli Timișoara a avut, de asemenea, momente periculoase, însă nu a reușit să le fructifice.

În minutul 44, portarul Rapidului, Marian Aioani, s-a accidentat și nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit de Bogdan Ungureanu.

În urma succesului, Rapid ocupă locul 2 în grupă, după UTA Arada, învingătoare cu 3-0 în duelul cu Minerul Lupeni.

Corvinul Hunedoara se află pe locul 3, tot cu 3 puncte, după victoria cu 1-0 împotriva FC Botoșani.