Riyad Mahrez pleacă de la Manchester City la saudiţii de la Al-Ahli

  • Algerianul Riyad Mahrez va evolua din sezonul viitor în Arabia Saudită, la Al-Ahli, au anunţat vineri cei de la Manchester City.
  • Mahrez a petrecut cinci ani alături de cetăţeni, după ce a semnat în 2018, venind de la Leicester City.
97 afișări
Imaginea articolului Riyad Mahrez pleacă de la Manchester City la saudiţii de la Al-Ahli

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

În perioada petrecută la Etihad, Mahrez a jucat 236 de meciuri şi a marcat 78 de goluri, oferind alte 59 de pase de gol pentru coechipierii săi şi devenind un membru important al echipei lui Pep Guardiola.

El a câştigat un număr de 11 trofee majore cu City şi părăseşte clubul în calitate de câştigător al Triplei.

El a marcat cel puţin 10 goluri în toate cele cinci sezoane la Etihad, cu un număr maxim de 24 în sezonul 2021/22. De asemenea, a fost votat Jucătorul lunii pe Etihad în şapte rânduri.

În sezonul trecut a înscris 15 goluri, în 47 de apariţii, inclusiv un hat-trick uimitor în semifinala Cupei FA împotriva lui Sheffield United pe Wembley, în aprilie anul trecut, devenind primul jucător al lui Manchester City care a marcat o triplă pe stadionul naţional.

În total, el a câştigat Premier League de patru ori în cinci ani cu Blues, precum şi două Cupe FA, trei Cupe Carabao, două succese Community Shield şi pleacă în calitate de câştigător al Ligii Campionilor.

A avut 46 de apariţii în Liga Campionilor pentru City, cele 16 goluri ale sale însemnând o medie mai bună de un gol la trei meciuri în competiţie.

Acum, el va accepta o nouă provocare în Arabia Saudită.

„Să joc pentru Manchester City a fost o onoare şi un privilegiu", a declarat Mahrez, care va împlini 33 de ani în februarie anul viitor.

„Am venit la City pentru a câştiga trofee şi pentru a mă bucura de fotbalul meu şi am realizat toate acestea şi multe altele. Am avut cinci ani de neuitat la acest club de fotbal, lucrând cu jucători incredibili, suporteri fantastici şi cu cel mai bun manager din lume. Mi-am făcut o viaţă întreagă de amintiri minunate, iar modul în care am câştigat titlul în Premier League şi bătăliile pe care le-am avut cu Liverpool şi, anul trecut, cu Arsenal, au subliniat dorinţa şi mentalitatea noastră colectivă de a fi cei mai buni. Manchester City va fi pentru totdeauna o parte imensă şi fericită din viaţa mea", a declarat algerianul pentru site-ul oficial al cetăţenilor.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici