România este mai aproape de EURO 2024 după remiza dintre Israel şi Elveţia

  • Israel încurcă Elveţia în meciul pentru calificarea la EURO 2024
  • Elveţienii au deschis scorul prin Vargas însă Israel a închis tabela prin Weissman
  • Deşi a pierdut locul de lider în urma acestui rezultat, România are şanse mari să se califice la turneul final din Germania
1511 afișări
Imaginea articolului România este mai aproape de EURO 2024 după remiza dintre Israel şi Elveţia

Sursa foto: Facebook / Swiss Nati Men

Meciul s-a desfăşurat în Ungaria, pe Pancho Arena din Felcsút. Suporterii nu s-au înghesuit la meci, stadionul fiind ocupat doar la jumătate din capacitate.

Jocul nu a fost lipsit de incidente pe teren, nervii fiind întinşi la maxim. Arbitrul englez Anthony Taylor a acordat cartonaşe galbene încă din minutele 25 şi 26 Israelului pentru intrările dure la jucătorii elveţieni.

În minutul 36 Ruben Vargas sparge gheaţa cu o lovitură de cap venită din centrarea lui Edimilson Fernandes aflat în banda dreaptă.

Repriza a doua a consemnat mai multe schimbări făcute de ambele echipe. În minutul 88, Shon Weissman este bine plasat în careul advers şi primeşte nesperat o minge respinsă din Fernandes. Weissman şutează şi trimite balonul imparabil în vinclu.

Pe final de meci, nervii au cedat şi acelaşi Fernandes primeşte roşu după o intrare criminală la Dor Turgeman.

Israel mai are de jucat două meciuri, primul în compania României, sâmbătă, 18 noiembrie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici