Selecţionerul naţionalei de handbal masculin a demisionat

Aihan Omer a renunţat la postul de selecţioner al naţionalei de handbal masculin a României, după numai opt luni, şi a invocat motive personale, notează ProSport.

341 afișări
Imaginea articolului Selecţionerul naţionalei de handbal masculin a demisionat

Selecţionerul naţionalei de handbal masculin a demisionat

Antrenorul în vârstă de 55 de ani a renunţat la al treilea mandat la naţională din motive personale, iar decizia i-a fost aprobată de preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu.

„Am nevoie de o perioadă de odihnă, presiunea şi stresul meciurilor au fost mari atât la echipa naţională, cât şi la echipa de club. Vreau să le mulţumesc jucătorilor care au răspuns la convocările echipei naţionale şi care au luptat să readucem naţionala masculină din lumea a treia în lumea bună”, a explicat motivele deciziei Aihan Omer, care e şi antrenorul Dunării Călăraşi.

Selecţionerul a renunţat la această funcţie la aproximativ o lună după ce reprezentativa s-a calificat în grupele preliminare ale Campionatului European din 2018. Cu Omer pe bancă, România a câştigat 11 din cele 12 meciuri oficiale disputate.

Surse ProSport au susţinut că Federaţia Română de Handbal oricum intenţiona să întrerupă colaborarea cu antrenorul echipei Dunărea Călăraşi. În iarnă, România a ratat calificarea în play-off-ul Campionatului Mondial din 2017, iar respectivul eşec nu a fost uşor de digerat. FRH a continuat însă cu Aihan Omer pentru că nu a avut timpul necesar la dispoziţie pentru a numi un alt selecţioner pe termen lung. Deşi nu au spus-o oficial, mai multă lume i-a reproşat lui Aihan Omer faptul că în cei doi ani de mandat a promovat foarte puţini jucători tineri la naţională, deşi - poate cu excepţia Austriei - ceilalţi adversari i-ar fi permis să facă teste şi în acest sens.

România va debuta pe 2 noiembrie în grupa a doua de calificare la Europenele din 2018, din care mai fac parte Polonia, Belarus şi Serbia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici