Liderul mondial ATP, Jannik Sinner, va participa din nou la Six Kings Slam, turneu demonstrativ de lux programat în perioada 15-18 octombrie 2025, la Riad, Arabia Saudită, după cum au anunțat luni organizatorii. Sinner a câștigat prima ediție a competiției, organizată anul trecut.
Competiția nu oferă puncte ATP, dar propune cel mai mare premiu din istoria tenisului: 7,5 milioane de dolari, dintre care 1,5 milioane sunt garantate pentru participare, iar 6 milioane revin câștigătorului.
Sinner a câștigat ediția inaugurală din 2024, învingându-l în finală pe Carlos Alcaraz, cu scorul de 6-7(5), 6-3, 6-3.
Alături de italian, la ediția din acest an vor participa și Carlos Alcaraz, Novak Djokovic, Alexander Zverev, Jack Draper și Taylor Fritz, jucătorii din Top 6 actual din clasamentul mondial.
Turneul are un format scurt, cu meciuri din 3 seturi, și se dorește a fi un eveniment global spectaculos. Competiția a stârnit controverse, ca urmare a suprapunerii în calendarul circuitului internațional, dar și pentru câștigurile fabuloase obținute de sportivi doar pentru participare.