Steaua Bucureşti a fost amendată de UEFA cu 15.000 de euro

FC Steaua a fost amendată, luni, de Comisia de Disciplină a UEFA cu 15.000 de euro pentru incidentele create de suporteri şi pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile media la meciul retur cu Vardar Skopje, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al forului european.

325 afișări
Imaginea articolului Steaua Bucureşti a fost amendată de UEFA cu 15.000 de euro

Mihai Stoica, managerul FC Steaua (Imagine: Raul Ştef/Mediafax Foto)

În comunicatul UEFA se arată că suporterii stelişti au avut o conduită necorespunzătore, aprinzând şi aruncând cu torţe în teren, iar clubul nu şi-a îndeplinit obligaţiile media înainte şi după meciul disputat la Skopje, în 23 iulie.

Înaintea meciului de la Skopje, reporterii ProSport şi ProTV au fost agresaţi de Iulian Ioniţă zis "Buze", un bodyguard care a însoţit lotul Stelei, şi de managerul Mihai Stoica, la antrenamentul oficial al formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, înainte de returul cu Vardar din Liga Campionilor. Stoica şi Ioniţă i-au smuls din mâini telefonul mobil jurnalistei ProTV Alexandra Tănăsescu şi au şters imagini de pe acesta. Stoica le-a cerut jurnaliştilor să părăsească arena şi a proferat injurii la adresa lor. După acest incident, Steaua a închis antrenamentul oficial. Alexandra Tănăsescu a primit îngrijiri medicale la spital şi i-a fost eliberat un certificat medico-legal.

Stoica şi Ioniţă şi-au recunoscut faptele în faţa unui tribunal din Skopje, fiind amendaţi cu 25.000 de dinari (400 de euro) fiecare.

După meci, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a participat la conferinţa de presă, iar singurul jucător stelist care a discutat cu jurnaliştii la zona mixtă a fost fundaşul Iasmin Latovlevici.

Campioana României, Steaua Bucureşti, s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a trecut, cu scorurile 3-0 şi 2-1, de echipa macedoneană Vardar Skopje, în turul doi preliminar al competiţiei.

De asemenea, clubul Celtic Glasgow a fost amendat cu 5.000 de euro pentru comportamentul necorespunzător al suporterilor la meciul retur cu Cliftonville FC, din 23 iulie, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici