Surpriza începutului de sezon în Superliga. Florin Maxim, desemnat antrenorul primei etape după victoria Corvinului
Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat marți cel mai bun 11 după prima etapă a Superligii.
Câte doi jucători au în prima echipă Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și FCSB, în timp ce antrenorul etapei a fost desemnat Florin Maxim. Corvinul Hunedoara, nou-promovată, a câștigat cu 3-0 în prima etapă contra celor de la FK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Iată cum arată echipa ideală a primei etape:
Portar:
Lukáš Zima (Petrolul Ploiești) – Revenit la Petrolul, a închis poarta ,,lupilor galbeni”. În prima repriză a avut intervenția etapei.
Fundași:
Carlos Mora (Universitatea Craiova) – Intrat pe durata reprizei secunde, a contribuit la două dintre golurile campioanei.
André Duarte (FCSB) – A câștigat toate duelurile la sol în care a fost implicat și s-a dovedit a fi la înălțime în duelurile aeriene.
Alexandru Pașcanu (FC Rapid) – A marcat golul care le-a adus giuleștenilor toate cele trei puncte.
Alexandru Neacșa (Corvinul Hunedoara) – Căpitanul Corvinului și-a condus echipa spre victorie. A avut un procent de 92 % pase reușite (48 din 52).
Mijlocași:
Pedro Nuno (Oțelul Galați) – A fost imperial la centrul terenului. A pasat decisiv pentru ambele goluri marcate de echipa sa.
Mouhamadou Drammeh (Universitatea Cluj) – A avut o evoluție solidă. A marcat golul victoriei.
Sérgio Ribeiro (Corvinul Hunedoara) – A avut un debut perfect în Superligă: gol direct din lovitură liberă!
Atacanți:
Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova) – Gol și pasă decisivă. A ajuns la 50 de goluri în tricoul oltenilor, dintre care 40 în campionat.
Alibek Aliev (Universitatea Cluj) – A marcat un gol și a fost un pericol permanent pentru adversari.
Octavian Popescu (FCSB) – Cel mai bun de pe teren. A oferit o pasă decisivă și a scos un penalty.
Antrenorul etapei:
Florin Maxim (Corvinul Hunedoara) – Echipa sa a revenit pe prima scenă după 35 de ani în stil mare, cu o victorie categorică!