Verstappen continuă startul perfect cu un pole la Jeddah

Triplul campion mondial de la Red Bull, Max Verstappen, şi-a continuat startul perfect în sezonul de Formula 1 cu un pole position în Marele Premiu al Arabiei Saudite, vineri, iar Charles Leclerc de la Ferrari s-a calificat din nou alături de el în prima linie.

118 afișări
Imaginea articolului Verstappen continuă startul perfect cu un pole la Jeddah

Verstappen continuă startul perfect cu un pole la Jeddah

Sergio Perez, de la Red Bull, câştigătorul de anul trecut de la Jeddah, în una dintre cele trei curse în care Verstappen nu s-a impus, s-a calificat al treilea pentru cursa de sâmbătă, care a fost devansată cu o zi pentru a ţine cont de Ramadan.

Pole-ul a fost o altă premieră pentru Verstappen, câştigător la Jeddah în 2022, care nu a mai pornit niciodată de pe prima poziţie pe circuitul Corniche.

„A fost o calificare foarte frumoasă. Maşina a fost pe şine", a declarat la radioul echipei olandezul în vârstă de 26 de ani, care s-a impus din pole position în Bahrain, cu cel mai rapid tur şi conducând de la început până la sfârşit.

"Astăzi m-am simţit foarte confortabil în maşină. De-a lungul calificărilor a fost destul de nebunesc cât de repede mergi pe aici", a mai spus el ulterior.

Sâmbătă va fi a patra cursă consecutivă în care Verstappen şi Leclerc se vor alinia alături pe prima linie.

Fernando Alonso de la Aston Martin s-a calificat al patrulea, Oscar Piastri al cincilea pentru McLaren, iar coechipierul Lando Norris al şaselea.

George Russell şi Lewis Hamilton vor pleca al şaptelea şi al optulea pentru Mercedes, cu Yuki Tsunoda al nouălea pentru RB şi Lance Stroll completând top 10 pentru Aston Martin.

Britanicul Oliver Bearman, în vârstă de 18 ani, va debuta în cursă pe locul 11 pentru Ferrari, după ce a fost recrutat ca înlocuitor de ultimă oră al lui Carlos Sainz, care a făcut apendicită şi a fost operat vineri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici