A fost descoperit MORMÂNTUL primului rege MAYA. Cine era constructorul PIRAMIDELOR din America centrală? - FOTO

Mormântul unui fost rege, despre care se crede că a fost acela care a pus bazele civilizaţiei MAYA, în urmă cu peste 2.000 de ani, a fost descoperit de o echipă de arheologi, în Guatemala.

1327 afișări
Imaginea articolului A fost descoperit MORMÂNTUL primului rege MAYA. Cine era constructorul PIRAMIDELOR din America centrală? - FOTO

A fost descoperit MORMÂNTUL primului rege MAYA. Cine era constructorul PIRAMIDELOR din America centrală? (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Arheologii au descoperit mormântul regelui K'utz Chman, un preot despre care se crede că a domnit în jurul anului 700 î.e.n., la Tak'alik Ab'aj, în regiunea Retalhuleu din vestul Guatemalei.

Decorat cu multe bijuterii din jad şi alte artefacte, acest sit este cel mai vechi mormânt regal maya descoperit până în prezent.

"El era şeful cel mare", spune arheologul Miguel Orrego. "Conducătorul care a construit podurile peste golurile ce separau civilizaţiile olmecă şi maya şi a iniţiat tranziţia lentă către domnia maya", a adăugat el.

Istoricii cred că regele K'utz Chman a fost primul lider care a introdus în societate elementele care urmau să definească civilizaţia maya: clădirea de piramide în locul structurilor pătrate şi realizarea de sculpturi în basorelief reprezentându-i pe membrii familiilor regale.

Guatemala este împânzită de ruine datând de pe vremea străvechii civilizaţii maya, care a cunoscut perioada de maximă înflorire între anii 250 e.n. şi 800 e.n., într-un teritoriu cuprins între actualele state Honduras şi Mexic.

Imperiul olmec a început să se prăbuşească în jurul anului 400 e.n., în timp ce populaţia maya creştea ca număr şi a început să controleze rutele comerciale.

În interiorul mormântului, arheologii au descoperit bijuterii din jad, inclusiv un colier cu un pandantiv sculptat în forma unui cap de vultur, un element ce simbolizează puterea şi înaltul statut social, ce era purtat doar de bătrânii respectaţi din familiile nobiliare.

Arheologii au descoperit mormântul în luna iunie, însă experţii au avut nevoie de câteva luni pentru a se asigura că era vorba într-adevăr de mormântul regelui K'utz Chman. Deşi nu au fost descoperite rămăşiţe umane, analiza cu carbon a artefactelor sugerează faptul că regele a fost înmormântat între anii 770 î.en. şi 510 î.e.n.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici