Pădurile Terrei, monitorizate cu ajutorul sateliţilor

Sateliţii de observare a Terrei, care devin tot mai banali, beneficiază de o rezoluţie suficient de mare pentru urmărirea permanentă a evoluţiei suprafeţelor împădurite, ce se micşorează într-un ritm accelerat în lume, mai ales în America de Sud, Asia şi Africa.

Sateliţii furnizează multe fotografii ce au o rezoluţie slabă, însă, prin cartografierea unor zone pătrate de 300 x 300 de metri, "se poate determina dacă este vorba de o pădure primară sau secundară" sau dacă este una originală sau una plantată de oameni prin analiza culorii imprimate pe peliculă, a explicat Frédéric Huynh, directorul Institutului de cercetări pentru dezvoltare (IRD).

Scopul este punerea la punct a unor metode general valabile pentru a putea monitoriza pădurile în timp şi spaţiu, a explicat cercetătorul. În opinia sa, datele transmise de sateliţi sunt "prea puţin utilizate astăzi", deoarece "se investeşte mult în aceste tehnologii spaţiale, dar prea puţin în folosirea lor".

Fotografiile şi imaginile în infraroşu pot fi completate cu date oferite de un radar, care "ar permite observarea zonelor mai puţin clare sau ar obţine imagini din timpul nopţii", a adăugat Pascale Ultré-Guérard, directorul programului de observare a Terrei de la Centrul Naţional de Studii Spaţiale (CNES).

Compararea imaginilor obţinute cu ajutorul satelitului cu datele de pe teren va permite elaborarea modelelor ce vor putea caracteriza pădurile în funcţie de biodiversitatea lor sau de capacitatea de a stoca dioxidul de carbon (CO2).

Măsurarea acestei capacităţi a devenit o miză extrem de disputată în rândul ţărilor semnatare ale protocolului de la Kyoto, care prevede instalarea unor adevărate "puţuri de carbon" - păduri şi terenuri agricole care să absoarbă CO2. Statele trebuie să se pună de acord pentru a stabili zonele ce vor fi analizate, pentru a obţine baza metodologiei care va fi ulterior acceptată de către toate celelalte ţări.

Dacă se va lua în calcul doar defrişările, ar însemna să se stopeze dezvoltarea anumitor state, mai ales a celor din Africa centrală. Ţările în care defrişările sunt masive, precum Brazilia şi India, doresc să impună propriile lor metode de gestionare a situaţiei.

În scopul obţinerii unui consens, 80 de state şi o parte din organizaţiile internaţionale încearcă să se pună de acord asupra interoperabilităţii sistemelor lor de supraveghere şi analiză din cadrul Group of Earth Observations (GEO - Grupul de Observare a Pământului).

Franţa, singura ţară din emisfera nordică care dispune de o pădure tropicală în Guyana, a început deja monitorizarea acesteia, pentru a elabora modele ce pot fi transpuse şi în cazul statelor de la sud de ecuator, printr-o reţea de cinci staţii de recepţie care acoperă mare parte din zona intertropicală.

Pentru alte state, însă, mai sărace, costul de acces la datele furnizate de sateliţi şi, mai ales, absenţa specialiştilor în obţinerea şi interpretarea imaginilor trimise de aceştia reprezintă un impediment major.