Pastila care înlocuieşte crema de protecţie solară. Efectul ar putea dura mai multe săptămâni

Dacă vă place soarele dar vi se pare o corvoadă să folosiţi crema de protecţie de câteva ori pe zi, oamenii de ştiinţă britanici au găsit soluţia. Aceştia au reuşit să descopere cum se apără coralul de razele ultraviolete dăunătoare şi speră să poată folosi informaţia pentru a crea o pastilă de protecţie solară.

701 afișări
Imaginea articolului Pastila care înlocuieşte crema de protecţie solară. Efectul ar putea dura mai multe săptămâni

Pastila care înlocuieşte crema de protecţie solară. Efectul ar putea dura mai multe săptămâni (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)

Efectul acesteia ar putea dura mai multe săptămâni, protejând atât pielea cât şi ochii, micşorând probabilitatea de a face cancer şi acţionând împotriva ridurilor şi a altor semne de îmbătrânire accentuate de soare, relatează dailymail.co.uk.

Pastila ar putea fi testată pe oameni în cinci ani şi va fi disponibilă la un preţ accesibil în zece ani, spun cercetătorii de la King's College din Londra.

Aceştia au fost inspiraţi în cercetarea lor de Marea Bariera de Corali din Australia. Coralul este un organism marin, care trăieşte în ape de adâncime mică şi conţine elemente care îl protejează de razele dăunătoare. Cercetătorii au colectat coral noaptea şi l-au expus ulterior luminii solare, observând astfel cum algele din componenţa sa produc substanţa de protecţie.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici