Premieră în România: Noi metode de prevenţie a cariilor dentare

Stomatologii au la dispoziţie, în premieră, în România, noi metode de prevenţie a cariilor dentare care exclud intervenţiile chirurgicale şi alte tehnici tradiţionale, prin introducerea unor teste pentru detectarea factorilor de risc ai bolii.

409 afișări
Imaginea articolului Premieră în România: Noi metode de prevenţie a cariilor dentare

Premieră în România: Noi metode de prevenţie a cariilor dentare

Compania Dent Estet susţine conceptul de minimă intervenție prin introducerea unui set de teste care permit detectarea timpurie a potenţialilor factori de risc ai cariilor, supravegherea acestei afecţiuni şi, dacă este necesar, tratarea acesteia.

"Prin stomatologia de minimă intervenție se doreşte informarea pacienților în privinţa păstrării unei igiene orale optime. Este vorba despre un set de produse şi teste care indică predispoziţia pentru carii, prezenţa anumitor bacterii în salivă, dar şi modul în care stilul de viaţă afectează sănătatea orală. Toate aceste metode au scopul de a promova stomatologia preventivă, tratarea cauzei şi nu doar a simptomelor afecţiunii carioase, restaurarea dinţilor într-un mod conservativ, prin utilizarea bio-materialelor, minimalizarea şi eliminarea factorilor de risc în dezvoltarea cariilor", a declarat dr. Oana Taban, coordonatorul companiei.

"Saliva Check Buffer", testul de verificare a salivei, determină nivelul PH-ului, dar şi consistenţa, cantitatea şi calitatea salivei, aceste caracteristici indicând existenţa unor afecţiuni ale glandei salivare, predispoziţia pentru carii sau eroziuni dentare, precum şi eficienţa salivei în neutralizarea acizilor din mediul oral.

"Saliva Check Mutans", testul de depistare a bacteriei Streptococcus Mutans, indică nivelul salivar al acestui streptococ într-un mod simplu, nedureros şi rapid. Rezultatele se obţin în numai 15 minute şi sunt foarte exacte, testul fiind special creat pentru a detecta doar Streptococcus Mutans. Conform specialiştilor, această bacterie joacă un rol semnificativ în apariţia cariilor, iar prezenţa acesteia în salivă determină gradul de risc cariogen al pacientului. De semenea, specialiştii susţin că studii recente au demonstrat că prevalenţa cariilor în rândul copiilor în vârstă de 12 ani este de 1,0% în Austria, 1,2% în Franţa, 2,8% în România şi 4,4% în Bulgaria.

"Plaque Indicator Kit" oferă o imagine completă a zonelor afectate de placa bacteriană, indicând nivelul de aciditate a acesteia, precum şi diferenţele dintre o placă bacteriană matură şi una recentă.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici