Istanbul: Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat după doar o oră
O a doua rundă de discuții de pace dintre Rusia și Ucraina s-a încheiat la nici o oră după ce au început, au declarat oficiali turci, potrivit Reuters. Discuțiile au avut loc luni, la Istanbul, la o zi după un atac masiv cu drone ucrainene asupra bombardierelor Rusiei.
Întâlnirea, al doilea astfel de contact direct între părți din 2022, a început cu aproape două ore de întârziere, fără nicio explicație din partea organizatorilor.
„Ochii întregii lumi sunt îndreptați asupra contactelor de aici”, a declarat ministrul turc de externe, Hakan Fidan, delegațiilor din Rusia și Ucraina.
Diplomatul turc a mai spus că scopul întâlnirii a fost de a evalua condițiile pentru un armistițiu, de a discuta o posibilă întâlnire între președinții rus și ucrainean și de a analiza mai multe oportunități de schimb de prizonieri.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni, în timpul vizitei din Lituania, că cele două părți pregătesc un nou schimb de prizonieri de război. Șeful său de cabinet a mai spus că delegația ucraineană a predat Rusiei o listă de copii deportați pe care Ucraina îi dorește înapoi.
Oficialii ucraineni susțin că există sute de copii care au fost luați cu forța de pe teritoriul ucrainean de către forțele ruse. Moscova se apără și spune că a mutat copii din zona de război pentru a-i proteja.