Știrile zilei

Adrian Sârbu, la ŞTIU: Liderii adevăraţi sunt liderii pentru care sacrificiul e în job description

“Istoria ne arată întotdeauna că atunci când e nevoie apar aceste personaje reale ale istoriei şi aceştia sunt liderii adevăraţi spre deosebire de liderii neadevăraţi. Şi noi avem un exemplu azi. Pentru că de ce vorbim de lideri adevăraţi, lideri pentru care sacrificiul e în job description. Liderii falşi, neadevăraţi, chiar foarte comunicaţi, dar neadevăraţi, […]

Zece din cei mai buni şahişti ai lumii vin la etapa din Bucureşti a Grand Chess Tour

Zece dintre cei mai buni şahişti ai lumii, potrivit clasamentului FIDE, se vor confrunta în luna mai, la Bucureşti, în prima etapă a circuitului internaţional de şah Grand Chess Tour (GCT). Cei zece şahişti formează cel mai puternic line-up, de până acum, avut în România, informează organizatorii.

WhatsApp lansează o nouă funcţie. Acelaşi număr de telefon pe 4 dispozitive

WhatsApp a lansat o nouă versiune beta care introduce Companion Mode. Funcţia permite utilizarea aceluiaşi număr de telefon pe mai multe dispozitive.

Consumul final de energie electrică s-a redus în primele două luni din 2023 cu 7,4%

Consumul final de energie electrică s-a redus în primele două luni din 2023 cu 7,4%, în condiţiile în care consumul realizat de populaţie s-a diminuat cu 18,2%, iar iluminatul public cu 26%, arată Ziarul Financiar.

Un câine pierdut s-a întors acasă după o călătorie de 241 km pe gheaţă în Marea Bering

Un ciobănesc australian în vârstă de un an a făcut o călătorie eroică prin 241 km de gheaţă în Marea Bering, în care a fost muşcat de o focă sau de un urs polar înainte de a se întoarce în siguranţă la casa sa din Alaska.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în martie la 14,5%

Rata anuală a inflaţiei a coborât în martie la 14,5%, după 15,5% în februarie şi 15,1% în ianuarie. Alimentele s-au scumpit cu 21,5%, mărfurile nealimentare cu 11%, iar serviciile cu 10,8%.

S-a aflat cine este persoana responsabilă pentru una dintre cele mai mari scurgeri de documente clasificate din istoria SUA

Bărbatul responsabil pentru scurgerea a sute de documente clasificate ale Pentagonului ar fi un tânăr pasionat de arme, care lucra într-o bază militară şi care încerca să impresioneze colegii dintr-un grup de chat de pe internet.

A fost lansată licitaţia pentru modernizarea unui lot al liniei ferate Craiova – Caransebeş

Compania Naţională de Căi Ferate a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare pentru un lot dintre Craiova şi Caransebeş.

AC Milan, victorie la limită în sfertul de finală cu Napoli. Calificarea se joacă pe Stadio Maradona

AC Milan va avea un avantaj fragil în manşa secundă a sferturilor de finală din Liga Campionilor cu Napoli, după ce a obţinut miercuri o victorie la limită, 1-0 pe San Siro, a doua victorie în faţa rivalilor din Serie A în această lună.

Marian Gogu, KFC România: Clienţii migrează dinspre restaurantele à la carte către cele de tip fast-food, dar de la noi nu pleacă spre covrigării

Marian Gogu, directorul general al KFC România, spune că observă o migrare a consumatorilor dinspre restaurantele à la carte către cele de tip fast-food, iar asta pentru că oamenii sunt atenţi la modul în care îşi cheltuie banii în contextul inflaţiei record, scrie ZF.

Scandalul ajutoarelor de stat pentru industrie

Scandalul ajutoarelor de stat pentru industrie. Jucătorii din industrie spun că au câştigat firme „de apartament“, Ministerul Economiei spune că investitorii au expertiză şi resurse şi grupuri globale în spate.

Un fotbalist irakian a primit o suspendare de doi ani pentru că „a încercat să atace un arbitru”

Mijlocaşul echipei Al-Quwa Al-Jawiya, Ibrahim Bayesh, a fost suspendat pentru doi ani pentru că a încercat să atace un arbitru după ce a fost eliminat într-un meci disputat duminică, a anunţat Federaţia Irakiană de Fotbal, citată de Reuters.

O carte pe zi: „Toţi diavolii sunt aici” de Louise Penny

„Excepţional! O acţiune alertă şi o poveste de familie emoţionantă.” – Publishers Weekly. „Penny este remarcabilă în descrierea vieţii interioare, fie că e vorba de un criminal sau de un fiu plin de resentimente. Cei care abia se întâlnesc cu seria, dar şi fanii învederaţi, vor citi această carte cu emoţie şi nerăbdare.” – People Magazine

Analiză ZF. Războiul apei: fermierii cer avize cât mai rapid pentru puţuri de mare adâncime, însă dincolo de birocraţie Apele Române şi specialiştii spun: Trebuie să fim atenţi la pânza freatică

Autorităţile au acordat în ultimii trei ani puţin peste 200 de avize pentru puţuri care să alimenteze cu apă a sistemele de irigaţii, arată o analiză a ZF. Sistemele de irigaţii care se bazează pe apa din puţuri este soluţia găsită de fermierii care nu au acces la infrastructura tradiţională de irigaţii. Valoarea unor astfel de puţuri poate ajunge până la 80.000 de euro, iar pentru a iriga 300-400 de hectare este nevoie de nouă sau zece puţuri. Principala provocare pe această linie nu e însă de natură financiară, ci birocratică.

Cum va circula metroul de Paşte. Programul Metrorex de sărbători

Metrorex anunţă care este programul circulaţiei trenurilor de metrou pentru perioada Sărbătorilor Pascale, începând cu Vinerea Mare.

Unul dintre cei mai mortali vulcani din lume este pe cale să erupă în zilele următoare

Unul dintre cei mai mortali vulcani din lume a rămas latent de când a erupt ultima dată în 1985, dar o creştere a activităţii seismice indică faptul că ar putea erupe din nou în „zilele următoare”.

Putin a aprobat personal arestarea jurnalistului american / Este pentru prima dată de la Războiul Rece când un jurnalist american este arestat în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat personal arestarea unui reporter american sub acuzaţia de spionaj, pentru prima dată de la Războiul Rece, potrivit unor persoane familiare cu situaţia, citate de Bloomberg.

JOIA MARE. Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Ce este interzis să faci în Joia celor 12 Denii

În Săptămâna Patimilor, credincioşii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi învingerea morţii, cale care culminează cu evenimentul crucial din creştinism: Învierea. Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră.

Skoda dezvoltă o grilă de maşină care poate spune pietonilor când să traverseze în siguranţă un drum

Diverse simboluri de pe grilă sunt folosite pentru a ajuta la promovarea siguranţei pietonilor

Circulaţie în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii, pe autostrăzile A2 şi A3

Circulaţia rutieră se desfăşoară, joi dimineaţă, în condiţiile unei vizibilităţi reduse din cauza ceţii pe autostrăzile A2 şi A3 şi pe DN 1 în judeţul Ilfov.

China îşi întăreşte rolul de client, investitor şi intermediar geopolitic în Orientul Mijlociu

China îşi întăreşte rolul de client, investitor şi intermediar geopolitic în Orientul Mijlociu, sursă majoră de energie pentru Europa în lipsa Rusiei.

British Museum returnează o sculptură Oceanică în Polinezia timp de trei ani

Admirată de Henry Moore şi Picasso, sculptura A'a tocmai a fost expusă la muzeul principal din Tahiti.

România are cea mai slabă rată de reciclare a deşeurilor din UE / Bruxelles-ul a dezvăluit recent planurile de reducere a deşeurilor menajere cu aproape o cincime până în 2030

România a ajuns pe primul loc în UE ca cea mai slabă rată de reciclare a deşeurilor. Slovacia reciclează cel mai mult, urmată de Polonia şi Letonia.

Adio HBO! După ani, serviciul de streaming renunţă la denumirea ce l-a consacrat. Iată cum se va numi din 23 mai

Warner Bros Discovery a declarat noaptea trecută că va lansa pe 23 mai noul său serviciu de streaming mult aşteptat, botezat "Max", care combină divertismentul HBO Max cu documentarele Discovery. În România, platforma va fi disponibilă din 2024.

Pompierii olandezi au salvat o căprioară din canalul Drenthe

O căprioară a căzut în Noord-Willemskanaal, între De Punt şi Vries, în Drenthe, marţi seara. Cu oarecare dificultate, pompierii au reuşit să salveze animalul din apa rece, a informat presa locală.

Ion Cristoiu: O iubire în Constantinopolul asediat de turci

Nu mai ţin minte cine mi-a zis de Amanţii din Bizanţ, romanul finlandezului Mika Waltari, apărut în 1952. Mergînd la TVR pentru a viziona secvenţele ce urmează să fie la emisiunea de diseară, Căderea Constantinopolului, am întrebat pe cei din echipă dacă vreunul sau vreuna mi-a vorbit de roman. Două dintre fete mi-au răspuns că […]

Arheologii au descoperit în Mexic o tabelă de marcaj mayaşă veche de 1.000 de ani

O tabelă de marcaj din piatră folosită într-un joc antic cu mingea de fotbal a fost descoperit în faimosul sit arheologic Mayan Chichen Itza din peninsula Yucatan din Mexic, au declarat arheologii săptămâna aceasta.

HOROSOCP, Joi 13 Aprilie. Luna intră în semnul peştilor. Se anunţă o zi abundentă emoţional pentru Capricorni şi Vărsători

Luna intră astăzi în semnul peştilor, iar acest lucru atrage după sine o serie de bucurii pentru nativii Capricorn şi Vărsător. Creativitatea dumneavoastră va atinge noi culmi.

Coreea de Nord efecuează un nou test balistic. Japonia trage un semnal de alarmă

Coreea de Nord a testat o nouă rachetă balistică intercontinentală. Lansarea a venit la câteva zile după ce liderul nord-coreean Kim Jong Un a cerut generalilor săi o metodă cât „mai practică şi ofensivă” pentru a contracara ameninţările externe, precum cea a Statele Unite. Vecinii nord-coreenilor, Japonia şi Coreea de Sud au ridicat nivelul de […]

România e singura naţională din handbalul feminin prezentă la toate ediţiile Campionatului Mondial

Echipa naţională de handbal feminin a României a obţinut miercuri calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2023. Tricolorele au învins în dublă manşă Portugalia, astfel că România rămâne singura reprezentativă naţională care a fost prezentă la toate ediţiile din istoria competiţiei.

Real Madrid – Chelsea Londra 2-0. Madrilenii fac un pas mare spre semifinală

Real Madrid a obţinut un avantaj important pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor după o victorie confortabilă, miercuri seara, cu 2-0 în faţa lui Chelsea, în prima manşă a sferturilor de finală, jucată pe Santiago Bernabeu.

Ministru francez: Franţa şi UE vor independenţă, dar rămân aliaţi „puternici” ai Statelor Unite

Franţa şi Uniunea Europeană vor să aibă o linie politică independentă de Statele Unite şi de China, dar vor rămâne aliaţi "puternici" ai Washingtonului, afirmă ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, pe fondul criticilor referitoare la abordarea preşedintelui Emmanuel Macron.

Administraţia de la Kiev susţine că nu sunt militari din ţări NATO pe teritoriul Ucrainei

Administraţia de la Kiev a negat, miercuri, informaţiile conţinute în documente secrete atribuite Statelor Unite privind prezenţa trupelor din state membre NATO pe teritoriul Ucrainei.

Războiul din Ucraina, ziua 413. Comunitatea internaţională, dezgustată de clipurile cu decapitarea soldaţilor ucraineni de către ruşi/ Paradele militare de 9 mai au fost anulate în Crimeea/ Wagner pretinde că deţine controlul a 80% din Bahmut

  UPDATE 22:00 – Reznikov: Scurgerea de informaţii conţine „amestec” de informaţii adevărate şi false Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, a recunoscut pe 12 aprilie că scurgerea informaţiilor americane conţine un „mix” de informaţii adevărate şi false. Cu toate acestea, informaţiile adevărate sunt deja depăşite, a spus el. UPDATE 21:35 – Zelensky se întâlneşte cu delegaţia bipartizană […]

Macron îşi menţine poziţia privind relaţiile UE-SUA: „A fi aliat nu înseamnă a fi vasal”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a reiterat, miercuri, poziţia privind autonomia strategică a Uniunii Europene, argumentând că, în relaţia cu Statele Unite, parteneriatul "nu înseamnă a fi vasal", pe fondul polemicilor generate de afirmaţii referitoare la statutul Taiwanului.

Istoria forţelor speciale britanice SAS şi legenda Căpitanului Price din Call of Duty: Modern Warfare

Forţele speciale britanice SAS: istorie, organizare şi operaţiuni

UE: „Vor fi traşi la răspundere toţi autorii şi complicii crimelor de război comise în Ucraina”

Uniunea Europeană a avertizat, miercuri, că autorii crimelor de război din Ucraina vor fi aduşi în faţa justiţiei, pe fondul informaţiilor neautentificate referitoare la o execuţie extrajudiciară atribuită forţelor militare ruse.

Administraţia SUA sancţionează persoane şi entităţi acuzate de susţinerea invaziei ruse în Ucraina

Administraţia de la Washington a impus, miercuri, sancţiuni asupra a aproximativ 100 de persoane şi entităţi, inclusiv din China şi Turcia, implicate în acţiuni de susţinere a invaziei militare ruse în Ucraina, informează postul de televiziune CNN.

Parlamentar rus: Ucrainenii plănuiesc să atace Moscova, Sankt Petersburg şi zonele de graniţă

Politicianul rus Mihail Deliaghin susţine că Moscova, Sankt Petersburg şi zonele de graniţă cu Rusia vor fi principalele ţinte ale contraofensivei Forţelor Armate ale Ucrainei, relatează presa rusă.

Războiul este inevitabil. Xi Jinping îndeamnă armata Chinei să se pregătească pentru „un război real”

Xi Jinping a cerut forţelor armate ale ţării să „consolideze pregătirea militară către luptă efectivă”, a informat miercuri presa de stat, după ce Beijingul a efectuat exerciţii militare menite să intimideze Taiwanul.