Știrile zilei

Guvernul olandez începe o campanie pentru a încuraja femeile să lucreze mai mult timp

Campania a fost parţial inspirată de parlamentarul VVD Judith Tielen, care spune că scopul este mult mai mult decât împărţirea sarcinilor domestice.   „Suntem extrem de tradiţionali aici. Poţi fi liber lucrând mai mult, având o carieră şi fiind mai independent financiar, iar femeile nu sunt adesea conştiente de acest lucru”, spune Tielen.   Potrivit […]

UE a decis cu titlu definitiv: nu se mai vând maşini cu ardere internă după 2035

Prevederea trece cu undă verde din partea Germaniei, care a obţinut o derogare pentru combustibilii sintetici, dar în pofida unui refuz al Poloniei.

13 elevi, eliminaţi pentru tentativă de fraudă la proba de marţi de la simularea Bacalaureatului

Peste 118.000 de elevi au participat marţi la proba obligatorie a profilului din cadrul simulării examenului de Bacalaureat. 13 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

PSD nu votează proiectul de lege al PNL care înăspreşte pedepsele pentru participanţii la proteste

PSD nu susţine propunerea legislativă, iniţiată de Nicolae Ciucă şi Lucian Bode, prin care se înăspresc sancţiunile penale în cazul protestelor publice, transmit social-democraţii.

Compania din spatele lui Johnnie Walker şi Guinness numeşte prima femeie CEO

Diageo, care produce bere Guinness şi whisky Johnnie Walker, a declarat astăzi că directorul operaţional Debra Crew i-ar urma lui Ivan Menezes, care se va retrage din companie după 10 ani la conducere.   Crew urmează să preia controlul la 1 iulie, a spus compania într-un comunicat. Numirea ei înseamnă că femeile vor reprezenta mai […]

UE: Acord pentru introducerea de puncte de încărcare electrică şi pe bază de hidrogen

Autorităţile Uniunii Europene au convenit să instaleze puncte de încărcare electrică şi pe bază de hidrogen în întreaga regiune în următorii câţiva ani, în încercarea de a stimula tranziţia către energia verde, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Nicuşor Dan: Continuăm lucrările la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare din cartierul Henri Coandă

O veste bună pentru locuitorii cartierului Henri Coandă: continuăm lucrările la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare din ansamblul de locuinţe, arată primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Se vor monta 6.029 metri conducte aferente reţelei de alimentare cu apă.

Ştefănuţă cere încetarea dublului control de securitate pentru români la Aeroportul Viena

Europarlamentarii Nicu Ştefănuţă şi Vasile Blaga au cerut directorului Aeroportului Internaţional din Viena explicaţii legate de „politica discriminatorie a Aeroportului privind trecerea a doua oară prin filtrul de securitate a pasagerilor veniţi din afara spaţiului Schengen”.

Coreea de Nord dezvăluie noi focoase nucleare

Experţii spun că imaginile ar putea indica un progres în miniaturizarea focoaselor care sunt puternice, dar suficient de mici pentru a fi montate pe rachete balistice intercontinentale.   „Are ceva mai puternic într-un spaţiu mai mic. Acest lucru este îngrijorător”, a declarat Kune Y. Suh, profesor emerit de inginerie nucleară la Universitatea Naţională din Seul, […]

Lucrări la trecerile la nivel cu calea ferată din cartierele Voluntari şi Andronache. Trafic deviat

Compania CFR SA anunţă că de marţi până vineri, în intervalul orar 0.00-4.00, se vor executa lucrări feroviare de întreţinere şi lucrări pentru refacerea zonei carosabile la două treceri la nivel cu calea ferată, situate pe linia CF Băneasa - Pantelimon.

Pensiile speciale, dezbateri aprinse în Parlament: Proiectul a primit aviz favorabil în Senat. Ce se întâmplă cu pensiile militarilor

Comisiile juridică, de apărare şi muncă din Senat au adoptat astăzi raport de admitere cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii.

Dieta de 6000 de calorii a lui Erling Haaland: fără zahăr, sare şi ulei, iar apa e filtrată

Secretul performanţelor extraordinare ale atacantului norvegian conţine şi o dietă strictă.

Războiul Rusia-Ucraina a expus „standardele duble” în domeniul drepturilor omului

„În 2022, am avut exemplul fantastic al modului în care lumea a ajuns să sprijine şi să arate solidaritate cu poporul ucrainean. Dar nu am avut un tip similar de sprijin şi solidaritate pentru poporul palestinian, poporul din Etiopia, Myanmar şi Republica Democrată Congo”, a declarat luni Agnes Callamard, secretarul general al Amnesty.  Răspunsul internaţional […]

SIF Oltenia vrea să vândă participaţia de 29,27% deţinută la societatea Turism Felix din Băile Felix

SIF Oltenia vrea să vândă participaţia de 29,27% deţinută la societatea Turism Felix Băile Felix (TUFE), la un preţ minim de 44,5 milioane lei, scrie Ziarul Financiar.

O pictură prăfuită ascunsă în spatele unei uşi s-a dovedit a fi o „capodoperă” lui Brueghel

O pictură redescoperită a pictorului din secolul al XVII-lea, Pieter Brueghel cel Tânăr, ascunsă de ani de zile într-o casă a unei familii, va fi prezentată la licitaţie la Paris astăzi şi se aşteaptă să aducă între 600.000 şi 800.000 de euro.

Oamenii de ştiinţă au descoperit un „rezervor” de apă pe Lună

Cercetătorii au descoperit că solurile adunate şi returnate de Chang’e 5, un modulator lunar chinezesc, au inclus perle de sticlă de impact care conţin o parte din apă.   Cercetătorii sugerează că mărgelele provin probabil dintr-un rezervor de apă şi joacă un rol important în ciclul apei de pe suprafaţa lunară.   Oamenii de ştiinţă […]

Klaus Iohannis a promulgat legea privind protecţia avertizorilor în interes public

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi modificarea legii privind protecţia avertizorilor în interes public. Raportările anonime vor fi examinate şi soluţionate în măsura în care cuprind indicii referitoare la încălcări ale legii, cerinţa referitoare la temeinicia indiciilor fiind eliminată.

Oamenii de ştiinţă descoperă cum hipertensiunea arterială afectează nouă părţi diferite ale creierului

Hipertensiunea arterială afectează aproximativ unul din trei adulţi din Marea Britanie şi este un factor de risc cunoscut pentru demenţă. Dar până acum, nu era clar cum şi care regiuni specifice au fost afectate şi dacă aceste modificări au fost cauzate de hipertensiune arterială sau nu. Potrivit DailyMail, cercetătorii au examinat scanări RMN, informaţii genetice […]

Arad: 72 de străini găsiţi ascunşi într-un TIR şi o autoutilitară la Nădlac

Poliţiştii de frontieră de la punctul Nădlac II au depistat 72 de cetăţeni din Bangladesh, Nepal, India şi Siria care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

STUDIU Zgomotul rutier face ca tensiunea arterială să crească

Studiile anterioare au sugerat că nu era clar modul în care zgomotul sau poluarea aerului afectează tensiunea arterială.   Cu toate acestea, academicienii au declarat că noua cercetare este un „schimbător” care ar putea afecta viitoarele politici de mediu. Măsuri de sănătate publică Samuel Y Cai, lector în epidemiologie de mediu la Centrul pentru Sănătate […]

Tehnologia care ajută maşinile fără şofer să vadă după colţuri

Sistemul a fost testat pe drumurile din Woolwich, în sud-estul Londrei, ca parte a proiectului ServCity, care îşi propune să perfecţioneze tehnologiile autonome pentru străzile aglomerate ale oraşului.   Schema, care funcţionează de trei ani, este condusă de un consorţiu care include Nissan, Hitachi Europe, Laboratorul de Cercetare în Transport şi Universitatea din Nottingham, printre […]

Managerii estimează creşterea accentuată a preţurilor în comerţ şi construcţii, industrie şi servicii

Managerii din economie estimează creşterea accentuată a preţurilor în comerţ şi construcţii, dar şi a celor din industrie şi servicii, în perioada martie-mai, în paralel cu avansul moderat al activităţii în industria prelucrătoare şi servicii, arată sondajul de conjunctură realizat de INS.

Vreme rece în Capitală până joi. Minimele ajung la -5 grade

Vremea va fi rece în Bucureşti până joi dimineaţă, avertizează meteorologii. Conform acestora, cea mai mică temperatură care se va înregistra va fi de -5 grade în zona preorăşenească.

MApN a semnat un memorandum cu Microsoft în domeniul tehnologiei informaţiei şi apărării cibernetice

Ministerul Apărării Naţionale a semnat recent Memorandumul de Înţelegere cu Microsoft România privind colaborarea în domeniul tehnologiei informaţiei, securităţii şi apărării cibernetice.

Ar putea exista planete din materie întunecată?

O echipă de oameni de ştiinţă condusă de fizicianul teoretician Yang Bai de la Universitatea din Wisconsin-Madison studiază din greu pentru a afla dacă există o anumită categorie de obiecte cosmice ipotetice - planete compuse din materie întunecată.

TRAPPIST-1 nu are atmosferă, constată astronomii după observaţiile efectuate de telescopul spaţial James Webb

În ciuda aşteptărilor iniţiale, probabilitatea să existe viaţă pe planete ce orbitează în jurul stelelor pitice este extrem de scăzută.

Ninsori abundente şi temperaturi scăzute în patru judeţe din Transilvania la sfârşitul lunii martie

MARAMUREŞ  (Staţia Meteorologică Iezer) În IEZER,  vremea este friguroasă şi va fi ninsoare. Temperatura actuală este de -9° C şi se aşteaptă să rămână scăzută pe tot parcursul zilei. Cerul este acoperit de nori. Ninsoarea moderată  va continua până la prânz. Stratul de zăpadă a ajuns la 73 cm şi creşte în continuare. Vântul suflă […]

Scade interesul pentru joburile în străinătate, dar rămâne crescut cel pentru joburile remote

Interesul candidaţilor pentru joburile remote este în creştere, în primul trimestru al anului, dar se constată o scădere a numărului de aplicări pentru joburile din străinătate, potrivit unei analize eJobs.

Brehme şi-a expus partenera goală: acum, toată lumea ştie cât de frumoasă este!

Fostul fundaş german, campion mondial în 1990, a trimis din neatenţie un videoclip în care partenera lui apare filmată topless.

Astăzi va fi un fenomen astronomic rar care se petrece odată la 17 ani

Luni, 27 martie, şi marţi, 28 martie 2023, cinci dintre cele opt planete ale sistemului solar (Jupiter, Mercur, Venus, Uranus şi Marte) vor fi aliniate pe cerul nopţii. Dar din păcate, alinierea nu va putea fi admirată din România din cauza vremii.

Avioanele de luptă Su-25 le zădărnicesc ruşilor ofensiva cu rachete-momeală

Atac la joasă altitudine al avioanelor Su-25 ucrainene pentru a băga în ceaţă armata lui Putin.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Un document american sustras în 1966 de Securitate din ambasada SUA acuză regimul comunist din România de un ”pogrom rece” împotriva evreilor, după ce aceştia deţinuseră în 1950 ”peste 25% din posturile cheie ale regimului

În iulie 1966, Securitatea  a sustras printr-un informator al său din Ambasada Statelor Unite la Bucuresti un număr de sinteze cu caracter secret, privind diverse probleme ale României şi ale statelor Pactului de la Varşovia, elaborate de CIA şi destinate informării diplomaţilor din capitalele comuniste, cît şi rapoarte ale surselor ambasadei din ţară. Printre ”capturile“ […]

Humza Yousaf va fi noul prim-ministru al Scoţiei: este primul musulman de origine asiatică

Se declară „scoţian şi european” şi principalul său obiectiv este obţinerea independenţei şi întoarcerea în UE, însă mulţi se îndoiesc de abilităţile sale de conducere.

HOROSCOP 28 martie 2023. Şansă de bani pentru mai multe zodii. Se anunţă o zi extrem de productivă

Horoscop: S-ar putea să te intersectezi astăzi cu nişte oportunităţi de suplimentare a veniturilor şi/ sau de a valorifica unele economii prin intermediul investiţiilor.

China a cheltuit 240 de miliarde de dolari pe programe de infrasctructură în ţările în curs de dezvolare

China a cheltuit 240 de miliarde de dolari pentru salvarea a 22 de ţări în curs de dezvoltare între 2008 şi 2021, suma crescând în ultimii ani, deoarece mai mulţi s-au luptat să ramburseze împrumuturile cheltuite.

Premierul Nicolae Ciucă, cină de lucru cu preşedintele Consiliului European Charles Michel. Ce au discutat cei doi oficiali

Premierul Nicolae Ciucă a avut luni seara o discuţie cu preşedintele Consiliului European Charles Michel în cadrul unei cine de lucru.

Prima fotografie cu cel mai cunoscut miliardar chinez, pus pe fugă de guvernul de la Beijing

Întoarcerea acasă a lui Jack Ma este plină de semne de întrebare. Miliardarul este acasă, în Hangzhou, capitala provinciei Zhejiang, unde s-a născut acum 58 de ani şi unde a fondat Alibaba, în 1998. Vizionarul asiatic nu mai fusese văzut în China de când autorităţile de la Beijing au blocat oferta de 37 de miliarde […]

Sorana Cîrstea continuă forma remarcabilă la Miami Open şi se califică în premieră în sferturi

Sorana Cîrstea a reuşit un nou rezultat remarcabil în acest sezon, izbutind luni seara să se califice pentru prima dată în carieră în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 Miami Open. Românca a eliminat-o în optimi pe sportiva cehă Marketa Vondrousova (103 WTA).

Demenţa şi pierderea memoriei: s-a întocmit un top al acţiunilor care fentează boala

Un studiu chinezesc pe 30.000 de oameni urmăriţi timp de 10 ani a scos un „clasament” al stilurilor de viaţă utile pentru protejarea împotriva declinului cognitiv, acţiuni care funcţionează şi asupra persoanelor predispuse genetic la demenţă.

O echipă de studenţi a inventat o maşină alimentată cu energie solară care literalmente curăţă aerul de CO2

Zem este echipat cu un dispozitiv de captare a carbonului, iar caroseria în sine este realizată din plastic reciclat şi creat de o imprimantă 3D. Cei care au dezvoltat automobilul sunt o echipă de studenţi geniali şi sponsorii care i-au ajutat să obţină materialele. Maşina Zem are baterii de litiu-ion de la compania olandeză Cleantron. […]