Știrile zilei

Ion Jinga denunţă campania electorală a UKIP, asemănând-o cu propaganda comunistă

Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, a criticat în termeni duri campania electorală a formaţiunii naţionaliste Partidul Independenţei Marii Britanii, comparând-o cu propaganda comunistă.

Afişe cu sloganul „USL trăieşte, votează PSD-UNPR-PC” la Târgu Jiu. Antonescu: V-am zis că fură

Afişe electorale cu mesajul "USL trăieşte, votează PSD-UNPR-PC" au fost lipite pe panourile din Târgu Jiu, preşedintele PNL, Crin Antonescu, comentând că acest gest nu îl miră, deoarece a mai afirmat că social-democraţii fură.

Cinci scenarii posibile în criza din Ucraina, până la alegerile prezidenţiale de la 25 mai

Guvernul pare că nu are prea multe opţiuni viabile pentru preluarea controlului asupra regiunilor din est şi apărarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, răspunsul Kievului la operaţiunile separatiştilor proruşi fiind inconsistent şi ezitant, comentează CNN, care prezintă cinci scenarii.

Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea vor fi sanctificaţi, duminică, de papa Francisc: „E un eveniment pe care Roma nu l-a trăit niciodată în istorie”

Papa Francisc se pregăteşte să sanctifice doi dintre predecesorii săi, italianul Ioan al XXIII-lea şi polonezul Ioan Paul al II-lea, care simbolizează deschiderea spre lume şi încrederea în a fi catolic, două feţe complementare ale Bisericii catolice, în care el se recunoaşte, potrivit AFP.

Judecarea contestaţiei lui Mihai Stoica, amânată: „Fac puşcărie degeaba”

Judecarea contestaţiei privind anularea pedepsei primită de Mihai Stoica în dosarul transferurilor de jucători a fost amânată, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, până la 23 mai, acesta spunând imediat după această decizie că face închisoare degeaba.

Curtea Penală Internaţională deschide o anchetă preliminară privind Ucraina

Curtea Penală Internaţională a anunţat vineri deschiderea unei anchete preliminare privind Ucraina, relatează AFP.

Angela Merkel a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre situaţia din Ucraina

Cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat "profunda îngrijorare" în legătură cu situaţia din Ucraina, într-o discuţie la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

Nicolescu va propune CE să sprijine consumatorii vulnerabili la plata facturilor la energie şi gaze

Ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, va propune Comisiei Europene să definească consumatorii vulnerabil la preţurile la energie şi gaze, astfel ca aceştia să primească fonduri europene la plata facturilor.

Duşa: Avioane Awacs ale NATO şi MIG21 Lancer execută zilnic misiuni de supraveghere. Un nou exerciţiu comun NATO cu aviaţia militară americană, în luna mai

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, că, odată cu izbucnirea crizei din Ucraina, avioane de tip Awacs ale NATO, precum şi avioane de vânătoare MIG 21 Lancer execută zilnic, în spaţiul aerian al ţărilor de graniţă ale Alianţei, misiuni de supraveghere şi de poliţie aeriană.

Filme, piese de teatru şi concerte în Bucureşti. Recomandări pentru weekend-ul 25-27 aprilie – VIDEO

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele care au loc în Bucureşti la acest sfârşit de săptămână.

Facebook se extinde: Compania a intrat pe piaţa produselor de fitness şi de monitorizare a sănătăţii

Facebook a intrat, joi, pe piaţa internaţională a produselor de fitness, odată cu achiziţia aplicaţiei Moves, care le oferă utilizatorilor informaţii despre numărul de paşi făcuţi, despre distanţa parcursă în timpul alergării şi despre numărul de calorii consumate în timpul activităţii fizice.

Pregătiri pentru alegerile europarlamentare: Câte secţii de votare vor fi în ţară

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat vineri că pentru alegerile europarlamentare vor fi 18.532 de secţii de votare în ţară şi vor fi 20,1 milioane de buletine de vot, la care se adaugă cele care urmează să fie tipărite pentru secţiile din străinătate.

Rusia, ACUZATĂ că vrea să provoace „al treilea RĂZBOI MONDIAL”

Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Rusia, vineri, că vrea să lanseze "al treilea război mondial", susţinând insurecţia separatistă din estul Ucrainei, şi a îndemnat comunitatea internaţională "să se unească împotriva agresiunii ruseşti".

Mărturiile jurnalistului american reţinut de separatiştii proruşi: M-au bătut, mi-au legat mânile şi ochii

Jurnalistul american Simon Ostrovsky, eliberat joi după ce a fost deţinut trei zile de separatiştii proruşi în oraşul Slaviansk, din estul Ucrainei, povesteşte că a fost bătut, legat la ochi şi la mâni de "răpitori".

Duşa: Cred că în Mureş va fi prefect român, UDMR să se ocupe de obiectivele economice

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a afirmat, vineri, că, în opinia sa, prefectul de Mureş va fi român, deoarece acesta trebuie să se ocupe de obiectivele de guvernare, în timp ce UDMR ar trebui să fie interesată de ţintele economice ale maghiarilor.

Madonna a stârnit noi controverse, după ce a folosit cuvântul „gay” pentru a-l descrie pe Putin

Cântăreaţa americană Madonna a stârnit noi controverse după ce a asociat cuvântul "gay" atât cu preşedintele rus Vladimir Putin, cât şi cu varza furajeră (kale).

PERCHEZIŢII la 23 de adrese din Bucureşti şi la Spitalul de Arşi: Sunt vizaţi medici care ar fi făcut ILEGAL operaţii estetice. Declaraţia managerului spitalului

Poliţiştii şi procurorii bucureşteni au descins, vineri dimineaţă, la 23 de adrese, dar şi la Spitalul de Arşi din Capitală, fiind vizate 26 de persoane, majoritatea cadre medicale, suspectate că au realizat în mod ilegal operaţii estetice, potrivit unor surse judiciare. Anchetatorii au fost sesizaţi în 2012 de Direcţia de Informaţie şi Protecţie Internă că au loc fraude privind modul de internare al unor pacienţi, iar ulterior a existat şi un denunţător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Ponta a făcut o baie de mulţime în Dâmboviţa, unde participă la slujba de la Mănăstirea Nucet

Premierul Victor Ponta participă, vineri, la Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, unde a făcut o baie de mulţime, salutând oamenii şi dând mâna cu aceştia.

Bănicioiu: Dacă suspiciunile de la Spitalul de Arşi se confirmă, voi lua măsuri. Nu voi tolera culpa medicală

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, vineri, că dacă suspiciunile procurorilor în cazul operaţiilor estetice făcute ilegal de medici de la Spitalul de Arşi din Capitală se confirmă, va lua toate măsurile care se impun, adăugând că nu va tolera culpa medicală.

Tentativă de deturnare a unui avion de pasageri în Bali

Un pasager a fost arestat în Indonezia, după o aparentă încercare de a deturna un avion de tip Boeing 737 aparţinând companiei Virgin care a aterizat pe un aeroport din Bali, relatează BBC News online.

Starea drumurilor din România: Aproape 40% sunt pietruite şi de pământ. Câţi kilometri de autostradă s-au construit anul trecut

Aproape 40% din drumurile publice din România sunt pietruite şi de pământ, şi doar o treime din întreaga reţea de drumuri, care însumează 85.000 de kilometri la nivel naţional, era modernizată la sfârşitul anului trecut, reiese din datele transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)

Preşedintele CASMB: Operaţiile estetice nu sunt decontate. Conducerea Spitalului de Arşi răspunde pentru ce se raportează

Preşedintele CASMB, Gheorghe Iana, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că operaţiile estetice nu sunt decontate, iar spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului.

S&P a scăzut ratingul Rusiei de la „BBB” la „BBB-„, din cauza tensiunilor cu Ucraina

Agenţia Standard & Poor's (S&P) a scăzut vineri ratingul cu privire la solvabilitatea Rusiei de la "BBB" la "BBB-" şi a menţinut perspectiva "negativă", din cauza tensiunilor tot mai puternice dintre Rusia şi Ucraina.

AVIONUL DISPĂRUT: Malaysia va publica un raport de anchetă privind zborul MH370

Malaysia va publica săptămâna viitoare un raport preliminar privind dispariţia avionului de tip Boeing 777 aparţinând companiei aeriene Malaysia Airlines, a anunţat premierul Najib Razak, al cărui Guvern a fost criticat dur pentru lipsa de transparenţă în cadrul anchetei.

Senatori ruşi propun trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în sud-estul Ucrainei

Senatori din cadrul Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus) au propus, joi, trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în sud-estul Ucrainei, în contextul tensionării situaţiei în această ţară, relatează cotidianul rus Izvestia în pagina electronică.

Iulia Timoşenko s-a întâlnit cu separatiştii de la Lugansk pentru a ajunge la un compromis

Liderul partidului Batkivşcina, Iulia Timoşenko, care candidează la alegerile prezidenţiale din Ucraina, s-a întâlnit joi cu separatiştii de la Lugansk (est), care ocupă sediul local al Serviciului de Securitate (SBU), a anunţat agenţia ucraineană UNIAN.

Noi MANEVRE MILITARE ruse la frontiera cu Ucraina. Kievul cere explicaţii. Moscova: SUA să forţeze Ucraina să oprească operaţiunea antiteroristă – LIVE TEXT, FOTO

Confruntări aveau loc joi între forţe loiale autorităţilor şi separatiştii de la Slaviansk, un bastion prorus situat în estul Ucrainei, soldate cu cinci morţi. Actele Kievului în estul Ucrainei "vor avea consecinţe", a avertizat joi preşedintele rus Vladimir Putin, calificând recursul Guvernului la armată drept o "crimă gravă împotriva propriului popor". Armata rusă a lansat noi manevre la frontiera cu Ucraina, ca răspuns la operaţiunea militară a Kievului.

Guvernul a decis ca Palatul Primăverii să fie inclus pe lista imobilelor propuse în vederea vânzării

Guvernul a decis ca Palatul Primăverii, reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu în perioada în care acesta a fost şef al statului, să fie inclus pe lista imobilelor RA-APPS aflate în domeniul privat al statului şi propuse în vederea vânzării, decizie care confirmă informaţiile transmise, joi, de MEDIAFAX.

John McCain: Rusia ar putea ocupa Transnistria. Atitudinea lui Putin, similară cu a lui Hitler

Senatorul republican american John McCain avertizează că Rusia ar putea ocupa regiunea separatistă moldoveană Transnistria, apreciind că argumentaţia utilizată de preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru anexarea Peninsulei Crimeea este asemănătoare cu acţiunile lui Adolf Hitler.

Ban Ki-moon îndeamnă toate părţile să evite escaladarea violenţelor în Ucraina

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a lansat un apel la calm în Ucraina, cerând "evitarea cu orice preţ a operaţiunilor militare".

Şova: Neîncheierea contractelor colective de muncă nu va afecta drepturile salariale ale CFR-iştilor

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, afirmă, referindu-se la discuţiile purtate cu sindicaliştii de la căile ferate, că drepturile salariale ale CFR-iştilor nu vor fi afectate chiar dacă aceştia nu au încheiate noile contracte colective de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oprea: Suntem pregătiţi să începem şi misiunile aerodinamice în cazul în care condiţiile meteo permit

Ultimele precipitaţii au inundat trei case, în judeţul Prahova, alte 3.860 imobile fiind salvate, a anunţat vicepremierul Dragnea, vicepremierul Oprea precizând la rândul său că 69 de localităţi sunt încă afectate de ploi şi că autorităţile sunt gata de misiuni "aerodinamice" când va fi posibil.

Vladimir Putin: Internetul este un proiect al CIA

Preşedintele rus, Vladimir Putin, afirmă că Internetul este un proiect al Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA, pledând pentru protejarea intereselor online ale Rusiei şi criticând chiar şi principalul motor rus de căutări online - Yandex -, administrat de o firmă înregistrată iniţial în Olanda.

Astărăstoae: România a cheltuit 3,5 miliarde de euro pentru pregătirea medicilor care lucrează în UE

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, spune că România a cheltuit 3,5 miliarde de euro pentru pregătirea medicilor care lucrează în UE, dar nu a primit "nici măcar un euro înapoi" din partea ţărilor care şi-au rezolvat problema de sănătate angajând medici români.

Ponta: Oprea va asigura permanenţa la Guvern în timpul campaniei pentru europarlamentare

Premierul Ponta le-a cerut prefecţilor, Poliţiei şi Jandarmeriei să îşi facă datoria şi să respecte legea în timpul campaniei electorale pentru alegerile europene, amintindu-le acestora că ei "nu ţin" cu nicio forţă politică şi precizând că Oprea va asigura permanenţa la Guvern în timpul campaniei.

Pricopie atenţionează inspectorii generali că şcoala nu are voie să fie implicată în campanie

Ministrul Remus Pricopie i-a atenţionat, joi, pe inspectorii şcolari generali cu care fost în videoconferinţă că şcoala nu are voie să fie implicată în campania pentru europarlamentare, recomandându-le însă să organizeze acţiuni de informare cu specialişti privind acest scrutin, în special în licee.

Coduri de inundaţii şi pentru râurile Buzău, Teleajăn şi afluenţi ai Oltului, de joi seara

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor va emite joi seara o avertizare cod galben de inundaţii pentru râul Buzău şi cod portocaliu în judeţul Prahova, pe cursurile inferioare ale Prahovei, Teleajănului şi Cricovului Sărat, şi unii afluenţi ai Oltului, valabilă până pe 26 aprilie, au anunţat reprezentanţii institutului.

Ceartă în Biroul Permanent pentru „vacanţa electorală” la Senat. Haşotti lui Verestoy: „Muriţi de dragul României”

Puiu Haşotti, Verestoy Atilla, Nicolae Moga, Ilie Sârbu şi Călin Popescu Tăriceanu au avut un lung schimb de replici, cu acuzaţii de abuz şi cu citate din Machiavelli, marţi, în Biroul Permanent, plecând de la propunerea ca în eurocampanie senatorii să aibă doar activitate în teritoriu.

COD PORTOCALIU de inundaţii în nouă judeţe până sâmbătă seară

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare hidrologică pentru nouă judeţe din ţară, care se vor afla sub cod portocaliu de inundaţii în intervalul joi ora 20.00 - sâmbătă, ora 18.00.

Israelul a decis suspendarea negocierilor cu palestinienii. Reacţia Palestinei

Israelul a decis suspendarea negocierilor de pace cu palestinienii ca reacţie la acordul de reconciliere interpalestinian, anunţă Biroul premierului Benjamin Netanyahu, citat de AFP.