Raluca Turcan susține că PSD și AUR vor pune împreună Guvernul. „Garantat Grindeanu–Simion!”
Într-o postare încărcată pe contul său de Facebook, Raluca Turcan a scris că viitorul Guvern va fi format dintr-o alianță PSD-AUR.
„PSD și AUR și-au oficializat alianța! În dispreț față de votul românilor. Mâine vor pune împreună guvernul. Garantat Grindeanu–Simion!”, potrivit acesteia.
Deputata PNL susține că, marți, în Camera Deputaților, noua construcție politică a început cu funcții împărțite de PSD către AUR și SOS.
„Cu alte cuvinte, Grindeanu și-a găsit aliații. Pe față”, scrie Turcan.
Aceasta susține că, „potrivit algoritmului parlamentar, Parlamentul avea o anumită configurație de reprezentare, rezultată în urma votului românilor”.
Partidul Social Democrat „a trecut peste proceduri, peste reguli, peste lege și a împărțit reprezentarea parlamentară către AUR și SOS, probabil hămesite după atâta opoziție”, conform acesteia.
„E limpede pentru toată lumea că visul de guvernare al PSD pleacă la drum cu AUR și SOS, de-a stânga și de-a dreapta”, afirmă deputata.
De asemenea, trage un semnal de alarmă către președintele Nicușor Dan.
„Votul PSD vine cu AUR la pachet. Asta a promis în campanie?”, continuă Turcan.
Mai mult, deputata atrage atenția „și celor care și-au imaginat un vot pentru un guvern în jurul PSD: guvernul va veni la pachet cu AUR și SOS!”
„Grindeanu și-a prezentat, în sfârșit, public aliații: AUR și SOS. De mâine, le vom simți prezența prin miniștri, prefecți și secretari de stat. Așa începe România să intre în brațele frăției PSD-isto extremistă”, a conchis Raluca Turcan.