Statele Unite și Marea Britanie se apropie de un acord pentru eliminarea tarifelor pentru produsele farmaceutice
Guvernele Statelor Unite și Regatului Unit vor face luni un anunț oficial la Casa Albă privind eliminarea completă a tarifelor la produsele farmaceutice comercializate între cele două țări.
De asemenea, acordul va include și creșterea finanțării bugetul Serviciului Național de Sănătate (NHS) al Marii Britanii pentru cumpărarea de medicamente.
Un alt element al negocierilor îl reprezintă modificarea cadrului de evaluare utilizat de NICE, instituția britanică responsabilă cu analizarea cost-eficienței noilor tratamente. Plafonul actual al indicatorilor utilizați de NICE este de 30.000 de lire pe an, urmând ca acesta să fie majorat cu 25%.
Anterior, ministrul britanic al Științei, Patrick Vallance, a sugerat că discuțiile comerciale cu SUA vor conduce probabil la creșterea cheltuielilor pentru medicamente, precizând în fața Parlamentului că prețurile pentru medicamentele inovatoare va crește.
Președintele Trump a exercitat presiune asupra mai multor state europene pentru a plăti mai mult pentru medicamentele produse în SUA, ca parte a strategiei sale de a alinia costurile globale.
În mai, cele două state au convenit să urmărească tratament preferențial în sectorul farmaceutic u angajamentul ca Marea Britanie să îmbunătățească condițiile pentru companiile din domeniu.