Târgul de Sfântul Gheorghe: un nou eveniment dedicat produselor tradiționale românești, gusturilor autentice și producătorilor locali
Timp de trei zile, curtea MADR se transformă într-un spațiu de întâlnire între producători și consumatori, unde vizitatorii pot descoperi produse realizate în diverse regiuni ale țării. Producători din județe precum Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj, Dâmbovița, Giurgiu, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea vor aduce o ofertă variată, de la fructe și legume proaspete până la preparate din carne, lactate și produse apicole.
Oferta târgului include, de asemenea, pește și produse din pește, articole artizanale pe bază de lavandă, dulciuri și produse de patiserie, dar și alte specialități agroalimentare care reflectă specificul gastronomic românesc.
Participarea producătorilor din zona Bucovinei va aduce în prim-plan produse locale precum lactate, preparate din carne, miere, conserve și produse din lavandă, prezentate în cadrul Pieței Volante „Din Drag de Bucovina”.
Printre produsele promovate se regăsesc și preparate recunoscute la nivel european pentru calitate și autenticitate, precum Magiunul de prune Topoloveni, cu Indicație Geografică Protejată, și Telemeaua de Sibiu, un alt produs cu statut IGP. De asemenea, vor fi prezente produse din agricultura ecologică, inclusiv sortimente de miere și preparate apicole, dar și produse certificate tradițional.
Vizitatorii vor putea găsi și produse atestate tradițional precum preparate pescărești, fructe uscate sau afumate, produse lactate și din carne, dar și Cozonacul Domnesc din județul Botoșani, cunoscut pentru rețeta sa autentică.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de flori de sezon aduse de producători locali, care vor adăuga culoare și prospețime evenimentului.
Organizatorii îi invită pe vizitatori să participe la târg și să descopere o experiență autentică în care tradiția, gustul și calitatea se întâlnesc într-un cadru dedicat producătorilor români.