Ucraina analizează la nivel tehnic planul de pace propus de SUA și cere respectarea proprieii poziții
„Studiem cu atenție toate propunerile partenerilor noștri și așteptăm aceeași atitudine corectă față de poziția, suveranitatea, siguranța cetățenilor și o pace justă a Ucrainei”, a transmis vineri, printr-un mesaj publicat pe Telegram, fostul ministru al Apărării.
Umerov a mai anunțat că discuțiile la nivel tehnic cu echipele internaționale pentru a evalua propunerea Statelor Unite pentru încheierea războiului sunt în derulare.
Planul de pace, consultat de agenția de presă Reuters, impune Kievului să cedeze întreaga regiune Donbas și să-și reducă armata la 600.000 de militari, în schimbul unor „garanții solide de securitate”, fără detalii suplimentare.
Propunerile includ și recunoașterea de facto a peninsulei Crimeea și a regiunilor Luhansk și Donețk ca rusești de către Statele Unite. În plus, forțele ucrainene ar trebui să se retragă din zone ale regiunii Donețk pe care le controlează încă.
Joi seara, președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Kiev cu secretarul armatei SUA, Daniel Driscoll, declarând la final că Ucraina este pregătită colaborarea cu Washingtonul privind inițiativa de pace.