aderarea Islandei la UE

Prima reacție a UE după ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderare

Uniunea Europeană a transmis duminică primele reacții după ce islandezii au respins, prin referendum, reluarea negocierilor pentru aderarea țării la blocul comunitar. Comisia Europeană și președintele Consiliului European, António Costa, au insistat că rezultatul votului va fi respectat și că Islanda rămâne unul dintre cei mai apropiați parteneri ai UE. În culise, însă, un diplomat european admite că rezultatul reprezintă „un recul clar pentru Bruxelles”.

Islandezii par să fi spus „Nu” Uniunii Europene. Tabăra eurosceptică se desprinde după o noapte dramatică de referendum

Islandezii par să fi respins reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, după un referendum dramatic, în care diferența dintre cele două tabere a fost infimă o bună parte a nopții. După aproximativ 85% din voturile numărate, tabăra „Nu” are un avantaj de peste 6.400 de voturi, iar televiziunea publică RÚV apreciază că ar fi nevoie de o schimbare majoră în ultimele circumscripții pentru ca rezultatul să fie răsturnat.

Referendumul care poate schimba harta UE. Islanda decide dacă redeschide negocierile de aderare

Islandezii sunt chemați sâmbătă, 29 august, la urne într-un referendum care ar putea readuce țara pe drumul către Uniunea Europeană, după mai bine de un deceniu de blocaj. Votul nu este însă unul pentru aderarea propriu-zisă. Alegătorii trebuie să decidă dacă Reykjavik reia negocierile de aderare cu Bruxelles-ul, iar confruntarea este extrem de strânsă. În centrul disputei se află pescuitul, moneda națională și o întrebare mai largă: câtă suveranitate este dispusă una dintre cele mai prospere țări ale Europei să împartă cu UE într-o lume devenită mult mai nesigură.