alegere papa

Casa din copilărie a Papei Leon al XIV-lea, scoasă de pe piață după Conclav

Casa din Illinois în care a copilărit Papa Leon al XIV-lea a fost retrasă de pe piață imediat după alegerea sa ca Papă, proprietarul sperând să obțină un preț mai mare datorită valorii istorice a imobilului.

Noul Papă ar putea fi ales joi. Printre favoriți sunt doi africani

133 de cardinali s-au reunit în Capela Sixtină pentru a alege un nou Papă, iar printre favoriți se numără candidați din Africa, Asia, Europa și America, dar încă nu s-a ajuns la o decizie finală.

Toți cei 133 de cardinali electori au ajuns la Roma pentru alegerea noului papă

Toți cei 133 de cardinali electori, cu vârste sub 80 de ani, care urmează să aleagă noul papă în timpul conclavului care va începe miercuri, au sosit la Roma, anunță luni Vaticanul.

Cardinalii așteaptă un conclav rapid pentru alegerea noului papă

Cardinalii speră să aleagă un nou papă într-un conclav scurt, de maximum trei zile, pentru a arăta unitatea Bisericii și pentru a evita impresia de divizare după moartea Papei Francisc. Conclavul începe pe 7 mai.

Cine va fi noul Papă. Principalii candidați și felul în care va fi ales noul Papă

Papa Francisc a murit luni dimineață, a anunțat Vaticanul, la câteva zile după ce a fost externat din spital după ce a urmat un tratament pentru o infecție respiratorie complexă. El avea 88 de ani.

Cum va fi ales următorul Papă, după decesul Papei Francisc

Procedura de alegere a Papei a fost supusă unor numeroase schimbări, până să fie definitivată în mecanismul actual de desemnare a Suveranului Pontif de către cardinali şi în spatele uşilor închise.