capital uman

Javier Milei, delir împotriva avortului: Uciderea copiilor în pântecele mamei ne costă în ceea ce privește creșterea economică

Președintele Argentinei, Javier Milei, a atacat dur legalizarea avortului în cadrul unui forum de afaceri desfășurat la Buenos Aires, susținând că întreruperea voluntară a sarcinii are un efect negativ asupra economiei naționale, din punctul de vedere al creșterii economice, al sistemului de pensii și al capitalului uman.

Ministrul Fondurilor Europene: Ghidurile solicitantului pentru Programul Operaţional Capital Uman vor fi lansate în consultare publică în iunie

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a declarat, vineri, că Ghidurile solicitantului pentru toate domeniile de intervenţie ale Programului Operaţional Capital Uman sunt într-un stadiu avansat de elaborare, urmând să fie lansate în consultare publică până la sfârşitul lunii iunie.

Angajaţii români sunt la fel de profitabili pentru multinaţionale ca în celelalte ţări din Est, deşi au salarii mai mici

Rentabilitatea capitalului uman din România a scăzut cu 12% în 2010, de la 1,53 la 1,34, dar românii rămân printre cei mai profitabili angajaţi pentru multinaţionale.