concurs

Eduard Novak se retrage din concursul de vineri de la Jocurile Paralimpice: Nu este egal şi just

Eduard Novak, fostul ministru al Sportului, care participă în aceste zile la Jocurile Paralimpice de la Paris, a anunţat că se retrage din competiţia de vineri. „Acest concurs nu este egal şi just în niciun fel”, a spus el.

Franceza Beaugrand câştigă aurul la triatlon feminin. Felix Duchampt intră şi el în concurs

Julie Derron din Elveţia a câştigat argintul, la feminin, iar Beth Potter din Marea Britanie a câştigat bronzul. Cassandre Beaugrand, numărul unu mondial, s-a desprins în ultimul tur de alergare şi a fost încurajată până la linia de sosire de ovaţiile mulţimii de pe străzile Parisului. Derron a condus în cea mai mare parte a […]

Team România – Canotorul Mihai Chiruţă s-a calificat în sferturile de finală la simplu vâsle

Mihai Chiruţă, primul român intrat sâmbătă în concursul de canotaj la baza nautică Vaires sur Marne, s-a calificat în sferturile de finală ale probei de simplu vâsle.

CSM: vor fi numiţi în funcţie 74 de judecători şi 34 de procurori; încep concursurile la INM

În urma validării rezultatelor concursului de admitere în magistratură sesiunea februarie - iulie 2024, vor fi numiţi în funcţie 74 de judecători şi 34 de procurori, anunţă, miercuri, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Au fost schimbate o parte din centrele de concurs pentru titularizare

Ministerul Educaţiei a publicat luni seara lista centrelor în care se desfăşoară proba scrisă a examenului de titularizare, după ce o parte dintre acestea au fost schimbate, din cauza caniculei.

Scandalul de la Spitalul CF Iaşi se mută în instanţă: Cristina Mitrofan i-a făcut plângere penală lui Mihai Glod

Spitalul Căi Ferate (CF) Iaşi, care aparţine de Ministerul Transporturilor, a fost condus timp de aproape 11 ani de Mihai Glod, până când acesta a fost schimbat din funcţie. În locul său a fost numit un alt medic pentru câteva luni, schimbat, la rândul său, cu Cristina Mitrofan. La finalul anului 2023, Consiliul de Administraţie […]

Mihai Leu, absent de la Super Rally Alba Iulia, dar se anunţă spectacol total pe străzile oraşului

Piloţi selectaţi special pentru a putea concura, dar şi maşini extrem de puternice, sunt gata să ofere un spectacol automobilistic de top în oraşul Marii Uniri. Este pentru a doua oară când Alba Iulia devine scena acestui eveniment de amploare, care va avea loc în zona Cetăţii Alba Iulia, pe un traseu identic cu cel […]

Concurs inedit în Belgia: celebrează frumuseţea interioară şi pozitivitatea

Pe parcursul a nouă luni, participantele au urmat un program de descoperire şi acceptare de sine, dar şi unul de styling şi răsfăţ. „Adevărata frumuseţe nu vine dintr-un corp perfect, ci dintr-un corp care spune o poveste”, a declarat Nathalie De Reuck, fondatoarea Top Women. Ea a subliniat că programul a fost creat ca o […]

Au luat premiul pentru nimic. 100 de oameni au participat la concursul de stat degeaba

Stai!… Să vezi dacă eşti câştigător. Concursul de stat degeaba le-a crescut tensiunea participanţilor. Competiţia Space Out de la Seul a stârnit curiozitatea lenoşilor din lume. La concurs, participanţii s-au aşezat pe covoraşe de yoga şi au stat fără să facă nimic timp de 90 de minute. Peste 100 de oameni de toate vârstele au stat nemişcaţi. Nu […]

Lipsa drapelului UE de la Eurovision a fost o greşeală regretabilă, consideră Comisia Europeană

Comisia Europeană consideră că lipsa drapelului UE de la concursul Eurovision găzduit de Suedia a fost o greşeală „complet regretabilă".

Cine este Nemo, artistul care a câştigat concursul Eurovision 2024: „Nu mă identific ca bărbat sau femeie”

Nemo Mettler, în vârstă de 24 de ani, reprezentantul Elveţiei la Eurovision Song Contest, a câştigat concursul de la Malmo, punctul culminant al unui drum sinuos către celebritatea internaţională. „Piesa The Code este despre călătoria pe care am început-o odată cu conştientizarea faptului că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, a declarat Nemo. „Găsirea mea […]

Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Marea finală a concursului Eurovision 2024 a avut loc la Malmö, Suedia, unde 25 de ţări au concurat pentru trofeu şi pentru onoarea de a găzdui ediţia de anul viitor a concursului. Reprezentantul Olandei a fost descalificat sâmbătă în urma unui incident.  După 4 ore de muzică, spectacole, divertisment şi emoţie, Nemo din Elveţia a […]

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Joost Klein, reprezentantul Olandei la Eurovision, a fost descalificat din finala concursului care va avea loc în această seară la Malmö, în Suedia, în urma unei plângeri oficiale depuse de o femeie din echipa de producţie.

Eurovision 2024: Ce ţări s-au calificat în finala concursului de sâmbătă / Moldova nu a prins finala

Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croaţia, Irlanda şi Luxemburg s-au calificat în finala de sâmbătă a concursului Eurovision, aflată la cea de-a 68-a ediţie în acest an. Reprezentanta Moldovei, Natalia Barbu, care a interpretat piesa ,,In the Middle”, nu a reuşit să se califice în finala concursului, care va avea loc sâmbătă. Ediţia […]

Eurovision 2024: Croaţia, Elveţia şi Ucraina sunt favorite

Concursul muzical inter-ţări este programat între 7 şi 9 mai, în Suedia.

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume a apărut, prezentând imagini generate de AI şi influenceri care concurează pentru un premiu semnificativ de 20.000 de dolari (16.000 de lire sterline), scrie Indy100. În contextul îngrijorărilor persistente privind impactul AI asupra securităţii locurilor de muncă şi siguranţei online, precum şi creşterea deepfake-urilor problematice, acest concurs marchează […]

Suedia, gazda concursului Eurovision 2024, se pregăteşte pentru proteste anti-Israel

Autorităţile suedeze au arătat că la concursul Eurovision, care va avea loc la Malmo luna viitoare, vor fi luate măsuri de securitate sporite, întrucât sunt preconizate manifestări contra Israelului.

Proba eliminatorie a concursului de admitere în Magistratură are loc duminică. Concurenţa este teribilă

Peste 1.100 de candidaţi vor susţine duminică proba eliminatorie a concursului de admitere în magistratură, a anunţat vineri Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Dan, replică pentru Cîrstoiu: Concursul de metafore, mai târziu. Întâi să vedem proiectele

„Concursul de metafore, mai târziu. Deocamdată să vedem proiectele pentru Bucureşti”, este mesajul transmis de Nicuşor Dan lui Cătălin Cîrstoiu.

Comisia Europeană anunţă lansarea concursului Euro Quiz, adresat elevilor din ciclul gimnazial

Sunt invitaţi să se înscrie elevii pasionaţi de istorie, geografie, limbi străine sau cultură generală. Înscrierile pentru sesiunile de informare şi pregătire online încep pe 8 aprilie şi vor fi deschise până pe 22 aprilie 2024. Aceste sesiuni, programate pentru 23 şi 24 aprilie 2024, reprezintă o oportunitate pentru elevi să se familiarizeze cu formatul […]

Peste 1000 de sportivi vor concura la Campionatul European de ju-jitsu U16, U18 şi U21. România este gazda ediţiei din acest an

Federaţia Română de Arte Marţiale organizează în perioada 4-7 aprilie, la Piteşti, Campionatul European de ju-jitsu U16, U18 şi U21.

Peste 1.100 de candidaţi îndeplinesc condiţiile de participare la admiterea în magistratură

Peste 1.100 de candidaţi îndeplinesc condiţiile de participare la concursul de admitere în magistratură şi vor candida pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Concurs de instalaţii artistice „Manifest pentru Munţii Făgăraş”. Iată cum poţi participa

Munţii Făgăraş se evidenţiază prin unicitatea lor în Europa: se mândresc cu cea mai întinsă suprafaţă neîntreruptă de păduri cu înaltă valoare naturală, care adăpostesc populaţii sănătoase şi reprezentative de lupi, urşi, râşi, care împart acelaşi teritoriu cu oamenii şi turmele de oi păzite de ciobani şi câini. La poalele Munţilor Făgăraş, satele se aşază […]

O echipă de la Liceul de Informatică Bucureşti, premiată la concursul ImagineEU organizat de Comisia Europeană

O echipă de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti a fost premiată la concursul de videoclipuri ImagineEU, organizat de Comisia Europeană.

Malmo, oraşul suedez care găzduieşte Eurovision, se pregăteşte pentru posibile proteste

Eurovision, cel mai important concurs de muzică din lume, va avea loc în acest an la Malmo, în Suedia. Organizatorii nu exclud însă varianta unor incidente în ceea ce priveşte participarea Israelului la Eurovision, dată fiind problema cu războiul din Gaza, relatează Reuters. „În prezent, conform informaţiilor pe care le avem de la partenerii noştri, […]

Versurile piesei cu care Israelul s-ar putea prezenta la Eurovision urmează să fie modificate

Eurovision, care anul acesta va avea loc în perioada 7-11 mai în oraşul suedez Malmo, se prezintă ca un eveniment apolitic şi poate îi poate descalifica pe concurenţii despre care se consideră că au încălcat această regulă. Radiodifuzorul Kan are sarcina de a alege piesa care va reprezenta Israelul, scrie Reuters. Propunerea israeliană principală este […]

Prinsă la un concurs după ce a cerut despăgubiri de 823.000 dolari pentru invaliditate

Kamila Grabska, în vârstă de 36 de ani, a suferit un accident în februarie 2017, când maşina în care se afla a fost lovit din spate, scrie Insider. Ea a dat în judecată RSA Insurance pe motiv că nu a putut să muncească mai mult de cinci ani, să se joace cu copiii ei sau […]

Fraţii Maior debutează în Campionatul Mondial de Raliuri

Campionii europeni de juniori, Norbert Maior şi Francesca Maior, vor debuta în Campionatul Mondial de Raliuri WRC, odată cu startul sezonului 2024, programat să înceapă, joi, cu Raliul Suediei.

Peste 5.000 de posturi de soldaţi profesionişti scoase la concurs de MApN

MApN anunţă că desfăşoară, în această perioadă, activităţi de recrutare a tinerilor, băieţi şi fete, pentru posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti. Potrivit MApN, informaţii referitoare la oferta profesională, condiţii de recrutare, selecţie şi repartiţie pot fi obţinute direct de la unităţile militare pentru care candidaţii optează sau de la Biroul informare recrutare de pe […]

Peste 100 de posturi de judecător şi procuror, scoase la un nou concurs de admitere în magistratură

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât organizarea unui nou concurs de admitere în magistratură.

Un elev din Constanţa, câştigătorul din România al concursului UE pentru tinerii traducători

Un elev de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa este câştigătorul din România al concursului UE pentru tinerii traducători.

Staţiunea Mamaia îşi caută logo-ul şi sloganul. Peste 80 de agenţii de design şi freelanceri au intrat în competiţie

Staţiunea Mamaia îşi caută logo-ul şi sloganul. Au început înscrierile la concursul naţional de soluţii creative. Peste 80 de agenţii de design şi freelanceri au intrat în competiţie.

Italia este campioană la îngheţată în 2024

Concursul pentru cea mai bună îngheţată a avut loc la Sigep din Rimini, unde au participat 11 ţări.Concurenţii au fost evaluaţi de un juriu mondial prezidat de Giancarlo Timballo.Coreea de Sud a ocupat locul al doilea, în timp ce Ungaria s-a clasat pe locul trei.

Acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru şefa DSP Maramureş care a dat subiectele la un concurs

Fosta şefă a DSP Maramureş a recunoscut că a dat subiectele de la un concurs, anunţă marţi procurorii DNA.

Un român, pentru prima dată în juriul prestigiosului concurs Vendome de la New York

Pentru prima dată, juriul prestigiosului concurs Vendome de la New York marchează o prezenţă românească: dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Rafila: Ocuparea posturilor din Sănătate se va face în maxim 35 de zile

În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi.

Sebastian Barbu câştigă pentru al doilea an la rând „Bătălia Campionilor” la Păltiniş Arena

Doi mari campioni ai sporturilor de iarnă, Martin Freinademetz şi Sebastian Barbu, s-au înfruntat, din nou, într-o nouă ediţie a evenimentului Battle of the Champions, organizat în complexul de schi şi snowboard Păltiniş Arena, din Sibiu.

Miss Nicaragua a câştigat concursul Miss Univers 2023

Sheynnis Palacios din Nicaragua a fost încoronată Miss Univers 2023 în cadrul concursului anual de frumuseţe, care a avut loc sâmbătă spre duminică noaptea, în capitala El Salvador, San Salvador, scrie CNN.

Peste 10.000 de candidaţi, înscrişi la examenul de rezidenţiat, care are loc duminică

Peste 10.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul de rezidenţiat, care are loc duminică în şase centre universitare.

David Popovici va lua startul la campionatul naţional de înot în bazin scurt de la Otopeni

Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern organizează de joi şi până duminică, în perioada 9-12 noiembrie 2023, întrecerile Campionatului Naţional de înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori, tineret şi juniori. David Popovici se află şi el pe lista de start la patru probe.