cristian andrei

Doctorul vedetă Cristian Andrei, acuzat că a agresat sexual paciente și că nu are atestat pentru psihoterapie

Deși este cunoscut ca psihotreapeut, „doctorul Cristian Andrei” se pare că nu are atestate legale necesare pentru activități în domeniul psihoterapiei și, în plus, este acuzat că a comis acte de natură sexuală asupra unor paciente.

Psihologi: Stările psihice ale persoanelor vulnerabile se pot acutiza odată cu eclipsa de Soare

Psihologul Hanibal Dumitraşcu a declarat, pentru MEDIAFAX, că stările psihice ale persoanelor vulnerabile se pot acutiza odată cu eclipsa parţială de Soare, iar psihoterapeutul Cristian Andrei a spus că fenomenul astronomic are efecte secundare "asupra interpretării".

Psihiatru despre gestul lui Bleonţ: O încercare de a câştiga notorietate şi impact public

Doctorul Cristian Andrei a declarat, pentru MEDIAFAX, că gestul actorului Claudiu Bleonţ, care s-a dezbrăcat în faţa jurnaliştilor, la o conferinţă de presă, poate fi "un act deliberat", într-o situaţie marcată de presiunea de a-şi promova spectacolul, "în faţa unui public surd şi orb".