decizie CCR legea integritatii

Motreanu, despre decizia CCR în cazul Fritz: Un precedent nu rămâne niciodată rezervat celui împotriva căruia a fost folosit prima dată

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a afirmat marți, după decizia de luni a Curții Constituționale care vizează inclusiv amendamentul referitor la Dominic Fritz, că situația trebuie analizată atât din perspectivă juridică, cât și politică. El subliniază că motivarea CCR este esențială pentru a clarifica modul în care o sancțiune prevăzută de o lege nouă poate fi aplicată unei fapte săvârșite anterior.

Raluca Turcan (PNL): PSD și AUR au pus o răfuială politică mai presus de interesul României

După decizia CCR privind Legea Integrității, Raluca Turcan spune că tandemul PSD-AUR duce România mai aproape de a pierde 770 de milioane de euro, banii europeni care depind de adoptarea acestei legi. Ea a adăugat că vinovat este amendamentul privind declarațiile de avere, susținut la comun de cele două partide.

Grindeanu, despre întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR: Ridică semne de întrebare. Lucrurile trebuie clarificate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a intervenit în subiectul întâlnirii dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. Într-o conferință de presă, Grindeanu precizează că întâlnirea ridică semne de întrebare, iar ea trebuie clarificată, pentru a nu afecta credibilitatea instituției.