deshidere

Cursul oscilează aproape de 4,25 lei/euro la deschiderea sesiunii

Moneda naţională a deschis la cotaţii apropiate de cele de miercuri, uşor sub 4,25 lei/euro, iar în prima oră de transfer cursul a fost stabil.

Aglomeraţie şi promoţii la deschiderea Sun Plaza

Deschiderea Sun Plaza, anunţat de dezvoltatori drept "cel mai mare centru comercial din România", a avut loc joi, la magazinele din incinta acestuia fiind mare aglomeraţie la promoţiile speciale anunţate de retaileri.

Antonescu: Parlamentarii liberali nu vor participa la deschiderea noului an şcolar

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că parlamentarii liberali nu vor participa, luni, la festivităţile prilejuite de deschiderea noului an şcolar, considerând legitimă poziţia sindicaliştilor din învăţământ, care au solicitat politicienilor să nu vină la aceste acţiuni.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da