greseli campanie

Dezvăluirile lui Nicușor Dan: „După primul tur m-am temut”/Cele două mari greșeli făcute în campanie

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a dezvăluit luni că după primul tur al alegerilor prezidențiale s-a temut în legătură cu rezultatul final. De asemenea, acesta a spus că în campania electorală a făcut două mari greșeli.

Ce s-a întâmplat în cele zece zile în care Geoană a pierdut Preşedinţia?

În seara zilei de 26 noiembrie, Mircea Geoană era preşedinte al României. O spuneau atât analizele proprii, de la PSD, cât şi cele aflate la dispoziţia contracandidatului. Încrederea ridicată a social-democraţilor şi liberalilor se baza pe sondaje proprii, care arătau că Mircea Geoană se află la o distanţă de peste cinci procente faţă de Traian Băsescu, o diferenţă practic imposibil de recuperat în numai zece zile, arată "Gândul".