handling

După imaginile publicate cu angajatul care aruncă bagajele pe Aeroportul Otopeni, companiile de handling, notificate pentru rezilierea contractelor

Directorul General al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Alexandru George Ivan, a declarat marţi, că a notificat toate companiile de handling pentru rezilierea contractelor întrucât aceştia nu au acceptat niciuna dintre condiţiile propuse de CNAB.

Alexandru Ivan, directorul CNAB, reacţionează la „declaraţia de război” a lui Răzvan Cuc: Am început demersurile asupra firmelor de handling de 3 luni de zile

Alexandru Ivan, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a declarat duminică pentru MEDIAFAX că aeroportul a început de trei luni de zile demersurile asupra companiilor de handling prin proceduri şi acte adiţionale pe care acestea nu le-au semnat până în acest moment.

VIDEO – Răzvan Cuc a declarat război unei firme de handling de pe Otopeni: Inclusiv eu am aşteptat în avion. Dacă aş fi fost încă ministru cu puteri pline, aş fi sugerat să ia măsuri drastice

Răzvan Cuc a făcut publice imagini cu modul în care operează firma de handling Globeground pe Aeroportul Otopeni, spunând că e nevoie de măsuri urgente. În imagini se vede banda blocată de un bagaj minute bune, fără ca cineva să intervină. Ministrul spune că asta duce la întârzieri mari.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da