judecatori

Reforma sistemului judiciar din Mexic ar ameninţa democraţia şi relaţia comercială cu SUA

Ken Salazar, ambasadorul SUA în Mexic, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la noua propunere de reformă a sistemului judiciar din Mexic, prin intermediul căreia judecătorii, inclusiv cei ai Curţii Supreme, să fie aleşi prin vot popular.

Ultimul raport GRECO: România, evaluată „satisfăcător”

GRECO evaluează „satisfăcător” progresele înregistrate de România în punerea în aplicare a recomandărilor de prevenire a corupţiei în ceea ce priveşte parlamentarii, judecătorii şi procurorii, potrivit ultimului raport, transmis joi. Opt din 13 cerinţe au fost îndeplinite.

CSM: vor fi numiţi în funcţie 74 de judecători şi 34 de procurori; încep concursurile la INM

În urma validării rezultatelor concursului de admitere în magistratură sesiunea februarie - iulie 2024, vor fi numiţi în funcţie 74 de judecători şi 34 de procurori, anunţă, miercuri, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Inteligenţa Artificială este mai amuzantă decât oamenii, concluzionează un studiu

Într-un studiu realizat la Universitatea din California de Sud, cercetătorii au explorat capacităţile comice ale inteligenţei artificiale (AI) în comparaţie cu cele ale oamenilor, concluzionând că AI depăşeşte adesea ingeniozitatea umană, conform Indy100. Studiul a implicat 105 participanţi care au fost însărcinaţi să genereze răspunsuri amuzante la diverse provocări, inclusiv interpretarea acronimelor şi livrarea de […]

Nicuşor Dan a dat în judecată SAGA pentru că nu şi-a plătit facturile

Râdem, ne distrăm, dar nu uităm să plătim. Nicuşor Dan nu merge la festival, dar aduce festivalul în faţa judecătorilor. Primăria Capitalei i-a dat în judecată pe organizatorii festivalului SAGA pentru că aceştia nu şi-au plătit datoriile de la ediţia din 2022 de pe Arena Naţională. Aproape 330 de mii de lei vrea Nicusor să […]

Monica Iacob-Ridzi a fost reabilitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de reabilitare judecătorească a fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi.

ÎCCJ a desemnat judecătorii pentru BEC. Cine sunt aceştia

Au fost desemnaţi, vineri, prin tragere la sorţi, judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare şi locale din 2024.

Membrii Secţiei pentru judecători a CSM vor lămuriri de la ÎCCJ

Membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-au adresat o scrisoare deschisă preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, una în care au cerut răspunsuri punctuale, se arată pe site-ul CSM.

Judecătorii resping contestaţiile fraţilor Tate, care au vrut să părăsească ţara

Fraţii Andrew şi Tristan Tate, judecaţi pentru trafic de persoane şi viol, rămân sub control judiciar şi nu pot părăsi România a decis, vineri, Curtea de Apel Bucureşti. Decizia instanţei este definitivă.

Primarul din Mioveni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Primarul din Mioveni, Ion Georgescu Ion, a fost arestat preventiv, joi seara, pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Argeş.

Procesele intentate lui Michael Jackson pentru abuzuri sexuale vor fi reluate

Doi bărbaţi care susţin că au fost abuzaţi sexual în copilărie de Michael Jackson pot relua un proces împotriva companiilor acestuia, au decis judecătorii unui tribunal american.

Dan Andronic, achitat definitiv în dosarul finanţării campaniei electorale a lui Traian Băsescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat joi defintiv pe jurnalistul Dan Andronic pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. ”Înalta Curte constată că, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului Andronic Dan Cătălin nu este prevăzută de legea penală, dispunând o soluţie de achitare a acestuia, […]

CCR judecă pe 26 iulie sesizările ÎCCJ referitoare la pensiile speciale şi la cumulul pensie-salariu

Judecătorii CCR vor judeca pe 26 iulie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la pensiile speciale şi la interzicerea cumulului pensie-salariu, anunţă vineri Curtea Constituţională.

Gorghiu, despre legea privind statutul asistentului judecătorului: Îi va ajuta pe judecători

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu spune că legea privind statutul asistentului judecătorului, adoptată luni de Senat, era aşteptată de CSM şi îi va ajuta pe judecători în activitatea lor.

Judecătorii şi procurorii suspendă activitatea din cauza modificărilor pensiilor speciale. Ciolacu, Ciucă şi Gorghiu, întrevedere la Guvern cu preşedintele CSM

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, se întâlnesc, marţi, la Palatul Victoria, cu preşedintele CSM, Daniel Grădinaru, pentru a discuta despre modificarea pensiilor speciale. Judecătorii de la mai multe instanţe, inclusiv Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Alba Iulia, suspendă activitatea nemulţumiţi de modificarea pensiilor de serviciu. […]

Judecătorii mai multor instanţe, inclusiv curţi de apel, suspendă activitatea

Judecătorii de la mai multe instanţe, inclusiv Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Alba Iulia, suspendă activitatea nemulţumiţi de modificarea pensiilor de serviciu.

Bărbatul acuzat de înjunghierea a patru copii din Annecy, reţinut pentru tentativă de omor

Bărbatul suspectat că a înjunghiat patru copii într-un loc de joacă din Alpii francezi a fost reţinut sub acuzaţia de tentativă de omor.

Luju.ro: MARTURIE DIN INTERIORUL DNA – Procurorul DNA Paul Silviu Dumitriu recunoaste ca la parchetul anticoruptie se face treaba de mantuiala: “Daca avem o rata de achitare atat de mare inseamna ca au existat si asemenea situatii… Poate anumiti procurori au realizat o urmarire penala superficiala sau nu au reusit sa construiasca un act de acuzare suficient de bine inteles de judecatori”

Într-un material recent, publicaţia Luju.ro a semnalat probleme mari în justiţia din ţara noastră. Redăm mai jos materialul apărut pe 8 iunie: Iata ca un important procuror din cadrul DNA recunoaste ceea ce o tara intreaga a putut vedea in ultimii ani: si anume ca la parchetul anticoruptie se face treaba de mantuiala, dovada fiind […]

Au apărut judecătorii roboţi: în Peru, ChatGpt a scris o sentinţă

Inteligenţa artificială a stabilit alocaţia pentru întreţinerea copilului pentru un tată aflat în proces de divorţ.

Judecătorii ucraineni sunt instruiţi de englezi pentru a desfăşura procese privind crime de război

Specialiştii din Marea Britanie îi instruiesc pe judecătorii ucraineni pentru a desfăşura procese pentru crime de război împotriva militarilor ruşi.

OFF/ON THE RECORD, 20 noiembrie 2022, ora 21.55. Invitat: Andreea Ciucă, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România

Curtea Constituţională a dat „undă verde” Legilor Justiţiei, preşedintele Klaus Iohannis le-a promulgat dar Comisia de la Veneţia critică actele normative.

Judecătorii o apără pe Sanna Marin de acuzaţiile privind dansurile sexy devenite virale

A venit concluzia cancelarului pentru Justiţie după filmările virale cu premierul Finlandei la petreceri.

Legile Justiţiei, adoptate de Senat

Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi trei abţineri. Proiectul de lege privind organizarea judiciară a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o abţinere. Proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a trecut de Senat cu 83 de […]

Dana Gîrbovan, preşedinte UNJR, preşedinte al Curţii de Apel Cluj: „În Legile Justiţiei, pe şestache s-a încercat şi s-a şi reuşit ca verificările CSAT pe tema „acoperiţilor din Justiţie” să fie golite de conţinut”

„Importantă va fi forma finală a legilor Justiţiei. Vom avea 3 noi legi ale Justiţiei, nu ar fi stricat o mai mare deschidere spre dialog. Sper să nu fie nevoie să modificăm legile imediat după ce le-am adoptat. Dacă din 4 în 4 ani facem reforme de genul acesta, nu vom mai termina niciodată. Justificarea […]

Mădălina Afrăsinie, judecător Tribunalul Bucureşti: „Cheile Puterii de acum vor fi aceste legi ale Justiţiei, aşa că mare atenţie în mâna cui puneţi aceste chei!”

„Nu ne purtăm ca o putere separată a statului. Nu am înţeles de ce a fost eliminată interdicţia serviciilor de a racola magistraţi. Dacă a fost eliminată prevederea, înseamnă că avem ceva de ascuns. Nu înţeleg de ce nu s-a simţit nevoia de consolidare a declaraţiei că nu suntem colaboratori sau informatori ai serviciilor. Probabil […]

Gabriela Baltag, judecător CSM: „Pachetul de legi ale Justiţiei este retrograd, legile sunt catastrofale. Dacă intră în vigoare noile legi ale Justiţiei, judecătorii îşi vor pierde independenţa iar Justiţia va fi pierdută. Curţile de Apel din România arată neregulile din Legile Justiţiei”

„Problemele din noile Legi ale Justiţiei sunt foarte multe. Sistemul judiciar a fost consultat în grabă. Pachetul de legi ale Justiţiei este retrograd. Ministrul Justiţiei s-a consultat formal cu Justiţia. Poziţiile instanţelor sunt critice. Unanim instanţele felicită separarea carierelor. N-am văzut nicio Curte de Apel care să laude în totalitate Legile Justiţiei. dimpotrivă, sunt critici. […]

Decizia din SUA privind avortul pune în pericol căsătoriile gay şi alte libertăţi. Avertismentele judecătorilor liberali de la Curtea Supremă

Decizia Curţii Supreme de Justiţie a SUA de a anula dreptul constituţional la avort oferă o foaie de parcurs pentru a pune capăt altor libertăţi care implică căsătoria, sexualitatea şi controlul naşterilor, au declarat vineri cei trei membri liberali ai acesteia, în timp ce judecătorul conservator Clarence Thomas a îndemnat instanţa să urmeze exact această cale.

Iohannis, noilor judecători CCR: vă doresc să vegheaţi la respectarea Constituţiei

Preşedintele Klaus Iohannis le-a dorit noilor judecători CCR să vegheze la respectarea Constituţiei.

Preşedintele Tunisiei reduce salariile judecătorilor după ce aceştia au intrat în grevă. Magistraţii protestează împotriva demiterilor în masă

Criza politică din Tunisia s-a adâncit luni, atunci când preşedintele Kais Saied a ordonat reducerea salariilor judecătorilor pentru a ţine cont de zilele de grevă după ce aceştia au lipsit o săptămână, în semn de protest faţă de decizia sa de a demite zeci de magistraţi. Preşedintele Saied a demis săptămâna trecută 57 de judecători, […]

CCR a respins sesizările pe numirile judecătorilor constituţionali. Bogdan Licu şi Iulia Scântei sunt noii judecători ai Curţii Constituţionale

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins astăzi sesizările USR privind neconstituţionalitatea numirii lui Bogdan Licu şi Iulia Scântei în funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale. Majoritatea judecătorilor CCR a decis că sesizarea USR pe numirea lui Bogdan Licu este neîntemeiată, votul fiind de 8 la 1. Judecătorul care s-a opus deciziei CCR a fost Daniel Morar, […]

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, se pune bine cu magistratura: propune un proiect cu despăgubiri uriaşe pentru procurori şi judecători

Ministerul Justiţiei, condus de Cătălin Predoiu (PNL), a propus spre dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern care prevede acordarea de despăgubiri magistraţilor „care au suferit unele prejudicii în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea”. Proiectul lui Cătălin Predoiu vizează plăţi de la buget pentru toţi procurorii şi judecătorii din România […]

Ion Cristoiu: Propunerile de judecători la CCR vizează persoane care trebuie să execute şi nu să interpreteze

Pe 10 iunie 2022, expiră mandatele a trei judecători de la CCR: Mona Pivniceru (numită de Senat), Valer Dorneanu (numit de Camera Deputaţilor), Daniel Morar (numit de preşedintele României). Dînd curs legii, aşadar, în locul celor trei Camera Deputaţilor, Senatul şi Administraţia prezidenţială trebuie să desemneze trei persoane. Propunerile partidele au fost după cum urmează: […]

Iohannis a semnat decretele de numire în funcţie a peste 120 de judecători şi procurori

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele de numire în funcţia a 75 de judecători şi 49 de procurori, informează Administraţia Prezidenţială.

Ucigaşul Breivik rămâne în închisoare. Cum au motivat judecătorii refuzul eliberării

Potrivit procurorului, cererea lui a fost doar o încercare de a atrage atenţia asupra opiniilor sale de extremă dreapta.

Puşcăriaşii au luat cu asalt instituţiile publice din Botoşani. Condamnaţii vor să iasă cu orice preţ la aer

Ca să scape de izolarea din celule, după ce au fost condamnaţi la închisoare, sute de botoşăneni au optat să presteze muncă în folosul comunităţii în 97 de instituţii de judeţ nominalizate, într-o bază de date la nivel naţional: 77 primării, 5 muzee, 2 case memoriale, centre de octrotire, biserica parohiala, Casa de Pensii, un […]

Polonia, amendată de UE cu un milion de euro pe zi pentru Secţia disciplinară a judecătorilor

Curtea de Justiţie a UE a condamnat Varşovia la plata sumei de milion de euro pe zi, pe motiv că nu a suspendat aplicarea dispoziţiilor naţionale referitoare la competenţa Secţiei disciplinare a Curţii Supreme. „Respectarea măsurilor asigurătorii dispuse pe 14 iulie 2021 – explică o informare a Curţii de Justiţie a UE – este necesară […]

CSM aduce critici la adresa ministrului Justiţiei, Stelian Ion, după decizia CCR: „Subminează statul de drept”

Secţia pentru judecători a CSM a luat act de decizia Curţii Constituţionale a României de miercuri, şi arată că aceasta reprezintă o validare a punctului de vedere exprimat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin avizul negativ emis, aviz susţinut şi prin memoriul Amicus curiae transmis instanţei de contencios constituţional. „Avizul Plenului Consiliului Superior al […]

OFF/ON THE RECORD. Andreea Ciucă, preşedintele Asociaţiei Magistraţiilor din România: „Nu poţi nega identitatea constituţională a statelor. Nu se poate anihila voinţa poporului din Constituţie”

„Ştiţi că 7 ani am fost sub urmărire penală de către DNA şi trebuie să-mi fac o datorie de onoare din a spune că dacă nu era curajul judecătorilor de la Curtea Supremă de atunci şi apoi Înalta Curte pe parcurs, mie mi-ar fi putrezit oasele în puşcărie, cu familia distrusă şi eu nevinovată şi […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Starea de mizerie

În urmă cu mulţi ani, Bucureştiul era mizerabil şi nu ne plăcea asta deloc dar nu prea aveam ce face. Încet-încet, serviciile comunitare s-au îmbunătăţit, inclusiv curăţenia. Oraşul începuse să arate altfel, mai bine şi mai frumos. Cel mai frumos şi bogat era Sectorul 1. Bogat este în continuare, dar frumuseţea sa păleşte din cauza […]

US Open a luat o decizie istorică: fără arbitri de linie

US Open îşi ia rămas bun de la judecătorii de linie. Anunţul Federaţiei americane de tenis vine să calce pe urmele celor de la Australian Open, care în februarie devenise primul Grand Slam fără judecători. Tehnologia Hawk-Eye este utilizată şi în alte turnee din SUA. Djokovic a fost descalificat din US Open după ce a […]