loto paste

Rezultate Tragerile Speciale Loto de Paști 2026: numerele câștigătoare

Loteria Română a organizat sâmbătă, 11 aprilie 2026, Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști, eveniment în cadrul căruia pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc câte două extrageri: una principală și una suplimentară. Pentru tragerile suplimentare, instituția a anunțat și suplimentarea fondului de câștiguri la categoria I.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase la tragerile speciale de Paşte

Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, nu au fost câştigate, nici în urma extragerilor obişnuite, nici a celor speciale organizate de Paşte, reportul la aceste două jocuri ajungând la peste 7,8 milioane de lei şi respectiv peste 10 milioane de lei.