modernizate

Rețelele de transport a energiei dintre România și Bulgaria, modernizate. Ivan: Înseamnă prețuri mai mici pentru români

Rețelele de transport și districuție a energiei dintre România și Bulgaria vor fi modernizate și digitalizate cu fonduri europene, ceea ce va însemna prețuri mai mici pentru români, anunță ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Penitenciarul Jilava, „atractiv” pentru infractori: are încă 124 de locuri de cazare modernizate la standarde europene

Penitenciarul Jilava are, de marţi, alte 124 de locuri de cazare modernizate la standarde europene, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, iar până la sfârşitul anului numărul acestora va fi suplimentat cu încă 100.

Trei drumuri judeţene, MODERNIZATE cu fonduri europene de peste 157 milioane lei

Două dintre cele mai degradate drumuri judeţene din Arad şi un alt drum care leagă vestul judeţului Timiş cu Autostrada Nădlac – Arad vor fi modernizate cu bani europeni, valoarea investiţiilor fiind de 157,7 milioane lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arad: Drumuri de la graniţa cu Ungaria, modernizate cu 13 MILIOANE de euro, bani europeni

Aproximativ 100 de kilometri de drumuri judeţene din Arad vor fi modernizate cu circa 13 milioane euro, fonduri europene, din care se va mai construi şi o centură ocolitoare. Parteneriatul pentru accesarea banilor din fonduri transfrontaliere a fost semnat marţi, la Arad.